09.05.2012 – Hramul Mânăstirii Prislop

Evenimente

 
Mii de credincioşi, veniţi din toate regiunile ţării au participat marţi, 8 mai, de praznicul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, la hramul Mânăstirii Prislop din Episcopia Devei şi Hunedoarei. Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de un numeros sobor de arhierei, preoţi şi diaconi din care au făcut parte şi ierarhi din Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, în frunte cu Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu.
       “Îi cinstim pe Sfântul Ioan Evanghelistul, pe Sfântul Ioan de la Prislop, pe marele duhovnic Arsenie Boca şi pe toţi ctitorii şi binefăcătorii acestui sfânt aşezământ monahal. Suntem astăzi în comuniune cu aceşti sfinţi pe care însă nu trebuie să-i privim numai din punct de vedere istoric şi să-i actualizăm pentru o zi, ci trebuie să-i avem permanent prezenţi în viaţa noastră”, a precizat ÎPS Părinte Irineu.

       Despre bucuria acestei sărbători a vorbit şi chiriarhul locului, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei. ”Este o zi importantă pentru toți credincioșii care cercetează mănăstirile noastre din Episcopia Devei și Hunedoarei, dar în mod special această mănăstire care a fost construită de Sfântul Nicodim de la Tismana, aici petrecându-și viața, rugându-se lui Dumnezeu și nevoindu-se călugări și călugărițe care au stăruit în rugăciune pentru lume și pentru mântuirea întregului neam românesc.
        Începuturile vieții monahale în aceste locuri nu se cunosc cu exactitate, însă primele referințe consemnează prezența pe aceste meleaguri a Sfântului Nicodim de la Tismana. Mica aşezare isihastă întemeiată de acesta era cunoscută la început sub numele de Sihăstria Prislop sau Sihăstria ‘Sfântul Ioan Teologul’. Mănăstirea Prislop reprezintă, de aproape 7 secole, unul dintre cele mai importante aşezăminte monahale din Transilvania.