24.10.2012 – Întâlnire cu presa la Centrul de restaurare şi vizualizare din Craiova: IPS Irineu în dialog cu reprezentanţii trusturilor media locale

Evenimente

 
Reprezentanţii principalelor trusturi media din Craiova s-au întâlnit marţi, 23 octombrie, cu Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Evenimentul a fost prilejuit de apropierea hramului Catedralei mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Craiova, care va fi sărbătorit vineri, 26 octombrie.  
       Cele mai importante publicaţii scrise, posturi de radio şi televiziune au fost reprezentate la întâlnirea programată de Biroul de presă al Arhiepiscopiei Craiovei, în sala presei a noului Centru de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova. De faţă a fost IPS Părinte Mitropolit Irineu care a detaliat programul activităţilor liturgice din această perioadă. Totodată, IPS Părinte a vorbit celor prezenţi despre importanţa unei comunicări corecte şi eficiente în legătură cu subiectele legate de viaţa Bisericii din Oltenia. 
            „În întreaga noastră activitate ne-am bazat pe corectitudine şi transparenţă” 
       Mesajul transmis de IPS Părinte Mitropolit a fost susţinut şi justificat de principale activităţi desfăşurate în Arhiepiscopia Craiovei pe plan cultural, administrativ şi social. În acest sens, a fost subliniat faptul că fiecare demers al Bisericii este susţinut de bune intenţii, transparenţă şi corectitudine. „În întreaga noastră activitate ne-am bazat pe corectitudine şi transparenţă, dorind permanent să punem în lumină ceea ce facem pentru credincioşii noştri. Dacă Mântuitorul Hristos ne învaţă că viaţa veşnică este cunoaşterea lui Dumnezeu şi omul, în egală măsură, are dreptul la cunoaştere şi la a fi cunoscut, pentru a nu fi etichetat în alt fel decât este. De multe ori în viaţă ni se oferă posibilitatea de a cunoaşte multe lucruri, însă, datorită unor etichete aşezate accidental şi tranzitoriu pe anumite activităţi şi persoane, uităm că în fiecare persoană există o valoare”, a spus IPS Părinte. 
                                „Din viaţa noastră dăm viaţă acestor edificii”
 
       Tot în acest context, Mitropolitul Olteniei le-a vorbit celor prezenţi despre principala destinaţie a locaţiei gazdă, amintind că rostul ei este acela de a pune în lumină valorile de patrimoniu şi istoria bisericească a Olteniei. „Această locaţie, cunoscută de mulţi craioveni sub termenul generic de cadastru, a fost în proprietatea Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Creştine din Craiova. În decursul timpului a avut mai multe destinaţii, găzduind o şcoală de fete şi chiar primul cinematograf din oraş. Este foarte evident că de fiecare dată ne punem amprenta pe tot ceea ce facem şi din viaţa noastră dăm viaţă acestor edificii. De aceea, ne dorim ca acest edificiu, la a cărui înfrumuseţare am trudit cu toţii, să fie aşezat ca un dar de preţ în viaţa oraşului şi a credincioşilor noştri”, a conchis IPS Părinte Irineu.
       La final, invitaţii au putut vizita sălile de conservare, muzeul şi sălile de curs în care momentan lucrează şi învaţă studenţii Secţiei de „Artă Sacră” din cadrul facultăţii de Teologie din Craiova.
 
Diac. Ioniţă Apostolache