24.03.2013 – Cinci noi duhovnici în Arhiepiscopia Craiovei

Evenimente


 
Cinci preoţi din Arhiepiscopia Craiovei au primit vineri, 22 martie, hirotesia întru duhovnicie de la Înalt Preasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, la Paraclisul mitropolitan „Toţi Sfinţii” din incinta Centrului eparhial. Prin hirotesie, preoţii au primit darul duhovniciei prin care pot săvârşi spovedania credincioşilor. Este vorba despre preoţii Ionuţ Cercel, de la Paraclisul mitropolitan “Madona Dudu” din Craiova, Bogdan Samfira, de la Paraclisul mitropolitan “Sfântul Ilie” din Craiova, Ioan Florin Rogobete, de la Parohia Calapăru, judeţul Gorj şi Ştefan Brandibur, de la Parohia Desa, judeţul Dolj.

       După hirotesie, IPS Irineu a vorbit celor cinci slujitori ai Altarului despre importanţa Tainei Sfintei Spovedanii şi despre responsabilitatea pe care o au de împlinit în comunităţile încredinţate spre păstorire. „Trebuie să fiţi cu adevărat părinţi duhovniceşti care se îngrijesc de turma drepcredincioşilor încredinţată spre păstorire, cu iscusinţă, cu răbdare şi bunăvoinţă. Pentru că aceasta este menirea duhovnicului, să se îngrijească cu dragoste şi milă de credincioşi şi chiar dacă nu le ştiţi pe toate, Dumnezeu vă va inspira şi vă va arăta calea pe care o aveţi de urmat. Pentru că, dacă Mântuitorul ne-a ales pe noi, preoţii, să fim slujitori ai Săi, înseamnă că, pe de o parte, suntem înscrişi în planul Său dumnezeiesc şi, pe de altă parte, că avem această chemare sfântă să fim coordonatori ai Sfintei Sale Biserici.    
       La final, cei cinci preoţi au primit ca dar din partea IPS Irineu, câte un Molitfelnic şi o Sfântă Cruce.

                                                     Gheorghe Cioiu