18.03.2019 – Întâlnire consultativă în Mitropolia Olteniei privind activitățile cu tinerii

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în sala de ședințe a Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei, în data de 15 martie a avut loc o întâlnire consultativă la nivel mitropolitan privind activitățile cu tinerii.

Continuare a deciziei Sfântului Sinod, întâlnirea s-a bucurat de prezența domnului Mihai Paraschiv, în calitate de Inspector Patriarhal în relația cu ONG-urile și activitățile de tineret și delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Din partea centrelor eparhiale ale Mitropoliei Olteniei au participat Pr. Adrian Trifu, delegatul ÎPS Irineu, Prof. Doru Marcu, Inspector eparhial pentru activitățile de tineret din Arhiepiscopia Craiovei, domnul Mihai Popescu, președinte ASCOR – Craiova, domnul Petre Bălănoiu, președinte ASCOR – Târgu-Jiu, Pr. Cristian Bănuță, din partea Arhiepiscopiei Râmnicului, Pr. Constantin Aldea, din partea Episcopiei Slatinei și Romanaților, precum și Pr. Cosmin Necșoiu, domnul Mihai Corcodel și domnul Constantin Bîrlan, din partea Episcopiei Severinului și Strehaiei.

Agenda întâlnirii s-a concentrat în jurul discuției privind asociațile de tineret care funcționează cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, fiecare reprezentant enumerând activitățile și proiectele destinate tinerilor. S-a analizat și relația filialelor ASCOR ȘI LTCOR cu Centrele eparhiale, statutul și regulamentele de organizare, rapoartele de activitate, dar și calendarul de activități pentru anul 2019. De asemenea, a avut loc o evaluare liberă a taberei Tradiție și Noutate, care se desfășoară la nivel mitropolitan în fiecare an în luna august. Într-o notă constructivă, s-a discutat despre modul în care tinerii Bisericii pot fi implicați în dinamizarea activităților la nivel parohial, dar și despre strategia dezvoltării unor programe de tineret. Raportul întâlnirii va fi prezentat unei comisii speciale a Sectorului teologic-educațional al Patriarhiei Române.

(Doru Marcu)