Proiectul „Împreună pentru Rafael” al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” Ișalnița, în colaborare cu Primăria și Școala Gimnazială din Ișalnița

Evenimente

În perioada ianuarie-martie 2020, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Parohia Ișalnița, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din Protoieria Craiova Nord, a inițiat un proiect filantropic pentru ajutorarea unui tânăr de 14 ani, diagnosticat cu distrofie musculară Duchenne. Campania de strângere de fonduri s-a numit „Împreună pentru Rafael” și s-a realizat prin implicarea Primăriei Comunei Ișalnița, a Școlii Gimnaziale „Eliza Opran” Ișalnița și a parohiei amintite. Coordonatorii principali au fost: Pr. paroh Badea Alexandru Nicolae, doamna director Prof. Carmen Alina Velișcu și doamna Prof. Mariana Oproiu, cadru didactic de religie.

            Activitățile s-au desfășurat fie în școală, fie în biserică, prin implicarea unui număr de 20 de tineri din grupul parohial, unul dintre obiectivele proiectului fiind încurajarea și implicarea tinerilor din comunitate în proiecte cu scop caritabil. Dintre principalele acțiuni, amintim: realizarea de mărțișoare, compunerea de poezii și eseuri, construirea unei machete cu biserica și părculețul de lângă școală, realizarea unui panou expozițional cu fotografii, tipărirea unor afișe pentru promovarea evenimentului etc.  

Programul proiectului „Împreună pentru Rafael” a fost următorul:

-24 ianuarie: Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, urmată de slujba de Te Deum, discuții cu grupul parohial la școală despre iubirea lui Hristos în familie, despre proiect, numele proiectului, precum și despre viitoarele acțiuni;

-24 ianuarie – 3 februarie: strângere de fonduri pentru realizarea activităților din cadrul proiectului „Împreună pentru Rafael”;

-10 februarie: întâlnirea cu grupul parohial și doamna profesoară de religie Oproiu, pentru confecționarea mărțișoarelor;

-17 februarie: terminarea mărțișoarelor; realizarea machetei cu părculețul de lângă școală și biserica Parohiei Ișalnița;

-24 februarie: selecția creațiilor literare, terminarea machetei, discuții despre serbarea de 1 martie și desfășurarea târgului de mărțișor.

-29 februarie: întâlnire cu o parte din membrii grupului parohial pentru realizarea panoului expozițional cu activitățile din cadrul proiectului și panoul cu mărțișoare.

-1 martie: Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, unde Rafael (Bibi) s-a împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos; apoi serbarea cu ocazia acestei zile frumoase, unde s-a prezentat o parte din proiect și s-a vorbit despre semnificația zilei de „1 martie”, s-au cântat pricesne, s-au dat citire creațiilor literare, s-au pus spre vânzare mărțișoarele, iar copiii au fost invitați la o agapă frățească. După terminarea evenimentului din biserică, vânzarea mărțișoarelor de către grupul parohial, alături de Rafael, s-a desfășurat și pe străzile satului.   

(Doru Marcu)