Întâlnirea online a profesorilor de religie gorjeni

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în după-amiaza zilei de vineri, 1 mai 2020, a avut loc întâlnirea online a profesorilor de religie din județul Gorj. Întâlnirea a fost organizată de către Pr. Prof. Neofit Stănciulescu, pe platforma ZOOM, cu prezența a peste 60 de profesori, dar și a Pr. Dr. Gabriel Sorescu, consilier pentru Sectorul de Învățământ al Arhiepiscopiei Craiovei.

În calitate de delegat al Părintelui Mitropolit Irineu, Pr. Sorescu a transmis mesajul de binecuvântare și de îndrumare pentru această perioadă de încercare. Utilizând mijloacele moderne, profesorii sunt rugați să rămână alături de elevi, atât prin materialul educațional transmis, dar și prin asistența duhovnicească oferită. Apoi, sfinția sa a informat participanții despre încheierea proiectelor educațional-religioase inițiate de Arhiepiscopia Craiovei, anume „Ora de religie on-line” și „Copiii caută Trupul tainic al Mântuitorului”, felicitând cadrele didactice implicate.   

În calitate de inspector de specialitate pentru disciplina religie, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Gorj, Pr. Prof. Neofit a transmis informațiile primite de la Ministerul Educației și Cercetării  cu privire la noile reglementări în ceea ce privește derularea orelor online, încheierea anului școlar, dar și susținerea examenelor naționale în situația medicală actuală. Totodată, profesorii au fost îndemnați să urmărească atent viitoarele anunțuri cu privire la situația școlară de anul acesta.

(Diac. Teodor Marcu)