12.02.2011 – Ostenitorii ediţiilor regionale au primit Diploma „Basilica“: 6 ani de cotidian creştin

Relatari

 

Slujba de Te Deum a fost săvârşită în Catedrala Patriarhală, de către cun sobor de preoti şi diaconi în frunte cu PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop Vicar Patriarhal

 
„Ziarul Lumina” a aniversat ieri, 11 februarie, 6 ani de la apariţia primului număr – 7 februarie 2005. Festivitatea de anul acesta a avut în atenţie, în mod special, cele patru ediţii regionale ale „Ziarului Lumina”, precum şi lansarea DVD-ului cu arhiva offline a publicaţiilor „Lumina”.
Evenimentele dedicate împlinirii a 6 ani de apariţie neîntreruptă a „Ziarului Lumina” au început cu o şedinţă de lucru, în cadrul căreia coordonatorii ediţiilor regionale au evidenţiat activitatea la nivel local şi au făcut diverse propuneri pentru optimizarea activităţii editoriale şi a misiunii mediatice în fiecare eparhie a Patriarhiei Române. Întâlnirea care s-a desfăşurat în Sala „Consilium” a Palatului Patriarhiei, sub preşedinţia părintelui consilier patriarhal Nicolae Dascălu, coordonatorul Centrului de Presă „Basilica”, a constituit un bun prilej de întărire a relaţiilor între membrii redacţiei centrale din Bucureşti şi cei din redacţiile regionale, în ceea ce priveşte elaborarea şi aplicarea unor proiecte comune de promovare şi dezvoltare a publicaţiilor „Lumina”, la nivel naţional şi chiar internaţional. S-a subliniat necesitatea extinderii Ediţiei de Moldova în Basarabia, înfiinţarea unei subredacţii la Cluj, distribuţia la nivel internaţional a săptămânalului „Lumina de Duminică”, precum şi evidenţierea mai accentuată a activităţilor eparhiilor româneşti din Banatul sârbesc şi unguresc, în paginile Ediţiei de Banat.
Pe plan editorial, s-a evidenţiat necesitatea unei mai mari deschideri către cultura laică, adaptarea mesajului creştin la exigenţele spirituale şi culturale ale societăţii actuale şi diversificarea conţinutului informaţional al ziarului, astfel încât să mulţumească toate categoriile de cititori. Coordonatorii Ediţiei de Banat au propus chiar promovarea „Ziarului Lumina” prin parteneriate cu instituţiile mass-media locale şi prin intermediul tinerilor din departamentele de tineret care funcţionează în cadrul fiecărei eparhii. Un proiect-pilot de acest gen, cu rezultate îmbucurătoare, a fost demarat în Arhiepiscopia Aradului, unde toate parohiile susţin primirea gratuită a ziarului în fiecare primărie şi în fiecare şcoală. 

 


Colaboratorii şi angajaţii Ziarului Lumina, la 6 ani de la prima apariţie

 

Slujbă de mulţumire în Catedrala patriarhală.
Evenimentul împlinirii celor 6 ani de apariţie a primului cotidian creştin din România a fost marcat, în mod special, de rugăciunea pe care membrii tuturor redacţiilor au adus-o lui Dumnezeu, în semn de mulţumire pentru binecuvântările revărsate asupra lor în toţi aceşti ani de „jertfă pe altarul presei bisericeşti”. La Catedrala patriarhală, Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, ostenitori ai Centrului de Presă „Basilica”, a săvârşit un Te Deum. La finalul slujbei, Preasfinţitul Varlaam a arătat că în cele peste 1.800 de numere care au apărut până acum, accentul preocupărilor jurnaliştilor „Ziarului Lumina” a fost acela de a aduce bucuria Evangheliei în casele credincioşilor care sunt însetaţi după lumina Mântuitorului Iisus Hristos. „Întotdeauna jurnaliştii noştri au fost animaţi de dorinţa de a prezenta cititorilor faptele luminoase, faptele care odihnesc sufletele cititorilor, evitând ceea ce se vinde în general în piaţa media, adică ştirile care aduc înfiorare, scandal şi neorânduială în societate. De aceea, ziarul acesta, vreme de 6 ani, şi-a împlinit cu prisosinţă identitatea cu numele pe care l-a primit din partea fondatorului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, acela de „Ziarul Lumina”. El a fost cu adevărat în viaţa cititorilor, în viaţa Bisericii noastre, o lumină suplimentară care a luminat conştiinţele, sufletele şi minţile credincioşilor care au dorit să citească acest ziar”, a spus Preasfinţia Sa. Împliniri şi perspective pentru noul an
A urmat un moment festiv în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei. În prezenţa Preasfinţitului Varlaam Ploieşteanul şi a Preasfinţitului Ciprian Câmpineanul, Episcopi-vicari patriarhali, a coordonatorilor celor cinci sectoare ale Centrului de Presă „Basilica” şi a tuturor ostenitorilor „Ziarului Lumina”, consilierul patriarhal Cosmin Olinici, directorul general al publicaţiilor „Lumina”, a prezentat principalele realizări din ultimul an şi a anunţat priorităţile pe plan editorial şi administrativ pentru anul în curs: lansarea serviciului de abonare prin SMS, republicarea în volum a celor mai valoroase materiale publicate, lansarea proiectului „Fototeca Ortodoxiei Româneşti”, lansarea unei noi machete pentru săptămânalul „Lumina de Duminică”, lansarea unor suplimente săptămânale, consolidarea tirajului total, începerea studiului naţional al audienţei publicaţiilor „Lumina” şi transferul tiparului la Tipografia Pharos a Patriarhiei Române. „Publicaţiile „Lumina”, în anul 2010, şi-au sporit, aşa cum au făcut an de an, rolul important, pe care-l au în cadrul Centrului de Presă „Basilica”, instituţie înfiinţată la iniţiativa Preafericitului Patriarh Daniel, în 2007. Împlinirile marcate în cel de-al 6-lea an al apariţiilor lor au două aspecte, a căror prezenţă poate fi remarcată uşor. Pe de o parte, strădaniile colectivului pe care-l reprezint au vizat o lărgire pe suprafaţă, pornind de la mărirea tirajului şi lansarea altor ediţii regionale, până la lărgirea redacţiilor, întărirea aspectului profesionist al lor. Astfel, cu cele trei ediţii regionale, de Transilvania, Oltenia şi Banat, ziarele noastre s-au menţinut în „Top 5” al celor mai vândute cotidiene din România, cu un tiraj mediu auditat de Biroul Român de Auditare a Tirajelor (BRAT), de aproximativ 23.000 de exemplare. Pe de altă parte, eforturile noastre s-au concentrat spre a perfecta formula şi structura editorială. Iar acest fapt, care pare a fi mai puţin vizibil, are o importanţă la fel de mare, dacă ţinem cont numai de faptul că abordarea jurnalistică, din cadrul Centrului de Presă „Basilica”, reprezintă o noutate cel puţin la nivel naţional”, a spus Cosmin Olinici.Tot în cadrul acestui moment festiv, a avut loc lansarea oficială a DVD-ului cu arhiva offline a publicaţiilor „Lumina”, care conţine ediţiile tipărite digitalizate din anul 2006 până în 2010. Prezentarea a fost făcută de Oana Hulpoi, administratorul site-ului www.ziarullumina.ro, care s-a şi ocupat de realizarea arhivei şi de concepţia grafică. Pentru contribuţia la misiunea Bisericii Ortodoxe Române prin mass-media şi pentru cultivarea valorilor sfinte ale credinţei creştine în familie, Biserică şi societate, colegii din ediţiile regionale au primit Diploma de onoare a Centrului de Presă „Basilica”.Sursa:   http://www.ziarullumina.ro/articole;1514;1;52223;0;6-ani-de-cotidian-crestin.html