Preotul Grigore Cristescu a fost, pentru mulţi ani, un apreciat profesor universitar. A scris remarcabile lucrări de catehetică şi omiletică ce reprezintă o adevărată radiografie a societăţii şi timpului în care a trăit. În acelaşi timp, scrierile sale sunt o importantă sursă de învăţătură pentru urmaşi şi un reper pentru cei ce doresc să aprofundeze cele două discipline teologice.
S-a născut la 24 aprilie 1895 la Craiova şi a trecut la Domnul la 28 martie 1961 la Bucureşti. A absolvit Seminarul Central din Bucureşti (1907-1915) cu diferenţe la Liceul „Mihai Viteazul“ din Capitală (1918). A terminat Facultatea de Teologie din Bucureşti (1919), Facultatea de Litere din Iaşi (1920), Institutul catolic şi Facultatea de Teologie Protestantă din Paris (1921-1923). A obţinut titlul de Doctor în Teologie la Facultatea de Teologie din Bucureşti, în 1924.
O viaţă în slujba preoţiei şi profesoratului
În 1919 a fost hirotonit diacon. A fost profesor la Seminarul „Chesarie Decaplitul“ din Buzău (1919-1921), la Seminarul „Sf. Grigorie Decapolitul“ din Craiova (1923-1924), la Academia Teologică „Andreiană“ din Sibiu (1924-1929) şi la Facultatea de Teologie din Bucureşti (până în 1940). A predat Limbile clasice, Omiletica şi Catehetica. A revenit la Institutul Teologic din Bucureşti între anii 1946 şi 1955, ca profesor de Omiletică şi Pastorală.
A fost preot la bisericile Antim (1929), Sf. Spiridon Nou (1930-1933) şi Pitar Moş (1933-1946) din Capitală. A îndeplinit şi funcţia de preşedinte al Societăţii clerului „Renaşterea“ din Craiova, fiind şi iconom stavrofor (începând cu 1924).
A publicat mai multe articole şi studii teologice în „Telegraful român“, „Revista teologică“, „Raze de lumină“, „Glasul Bisericii“, „Biserica Ortodoxă Română“, „Mitropolia Oltenie“, „Studii teologice“ ş.a.
A scris lucrări de specialitate, între care se remarcă: Imperativul creştin. Sugestii evanghelice pentru reforma socială (1922), Capernaume, Capernaume! Momente din apostolatul nostru (1923), Fapte şi orientări creştine (1924), Perspective sociale şi culturale în lumina Evangheliei (1925), Slujba ta fă-o deplin. Scrisori pastorale (1926), Misionarism cultural (1928), Fă lucrul evanghelistului! (1929), Predică şi cateheză (1929) ş.a. (cf. Dicţionarul personalităţilor doljene, p. 64).
Un predicator de excepţie
Cartea Ale Tale dintru ale Tale (1931) este dedicată marelui om de cultură Nicolae Iorga la împlinirea vârstei de 60 de ani. În „Cuvântul înainte“, Pr. Grigorie Cristescu aminteşte de crezul ce l-a călăuzit în realizarea unei astfel de lucrări: „Datorez paginile ce urmează meditaţiei personale şi cetirilor zilnice. În ele se găsesc înmănuncheate gânduri şi cuvinte, alese şi culese de pe pajiştile literaturii creştine. Rostul lor este să umple inima cetitorului de prisosurile aceleiaşi bucurii duhovniceşti, pe care a simţit-o, înviorându-i inima, autorul însuşi. Au fost scrise şi spuse pentru studenţi. Ale Tale dintru ale Tale, Doamne, Ţie Îţi aducem de toate şi pentru toate!…“ (p. 7). Din cuprinsul lucrării fac parte capitole precum: „Apostolatul Sfântului Andrei“, „Chipul Sfântului Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu“, „Teolog şi Păstor“, „Dascăli şi Sfinţi“, „Soborul Sfinţilor Apostoli“, „O misiune pentru vremea de azi“, „Un suflet însetat“, „Taina aceasta mare este“, „Cine ne va prăvăli piatra de pe uşa mormântului?“ ş.a.
În capitolul „O misiune pentru vremea de azi“, autorul notează: „Cea dintâi misiune a voastră, iubiţii mei, în ceasul de acum, este aceia de a vă găsi misiunea. Misiunea aceia mare, pasionantă, pentru care face să trăiască şi să moară cineva. Şi voi veţi începe să vă lămuriţi misiunea voastră reală, în acea clipă unică şi de aceea, de-a pururi neuitată, când veţi înţelege că numai îmbunătăţindu-vă statornic pe voi înşivă, veţi putea îmbunătăţi pe alţii. Cel dintâi moment al misiunii voastre de azi şi de totdeauna acesta este. Să fiţi voi înşivă, cum vreţi să fie alţii. Am zis să fiţi, nu să păreţi a fi. Iar a fi, înseamnă întotdeauna a nu părea niciodată mai mult decât eşti“ (p. 104).
În lucrarea Activitatea omiletică, teoretică şi practică a Fericitului Augustin (1931), publicată în seria „Biblioteca pentru studii omiletice şi catehetice“ (Nr. 6), Pr. Grigorie Cristescu creiona în cuvinte figura Fericitului Augustin: „A spus oamenilor din vremea sa, tot ceea ce le putea fi de folos; le-a tălmăcit fiinţa sufletului lor; i-a mângâiat de toate durerile lumii; le-a călăuzit gândul ca să străbată tainele vieţii şi credinţei. Cu toţi a fost bun. Prin el, s-au îmblânzit fanaticii, s-au luminat cei neştiutori şi au rămas păstrători de datină, cei ce nu dispreţuiau cugetarea. A învăţat tot evul mediu. În anumite privinţe, el este din toate veacurile. Sufletul lui, a trecut în scrierile lui. El va trăi de-a pururi în ele: pe multe pagini ale lor, vor curge totdeauna lacrimi“ (p. 4).
Sfaturi pentru tineri
În „Prefaţa“ la Semănături de primăvară. Gânduri închinate tineretului (1927), Pr. Grigoria Cristescu analiza situaţia societăţii din timpul său, în mare parte asemănătoare celei de azi: „Azi sunt mulţi fii pierduţi. Sunt şi mulţi părinţi pierduţi. Şi unii şi alţii, îşi risipesc puterile sufletului şi-şi seacă vlaga trupului, în intimitatea turmelor de animale sordide, simbol tragic al decadenţei şi insensibilităţii spirituale. Pentru preoţii acestor zile, care nu-şi mai pot interpreta chemarea lor simplu, dulce şi senin ca într-o pastorală originală, cunoaşterea fiilor pierduţi contemporani – oricât de curios ar parodia ei tipul clasic al celui din parabolă – este de-o neînchipuită necesitate. Inventarul păcatelor moderne nu e un obiect fără importanţă pentru educatorii sufletului omenesc întru sfinţenie şi dumnezeire. Variantele moderne ale fiului risipitor s-ar împuţina şi ar dispărea chiar, dacă noi am înţelege să fim ceea ce ne-a vrut Mântuitorul când a zis «Voi prietenii mei sunteţi!»… Suntem noi într-adevăr prietenii Lui? Şi dacă e aşa, pe câţi din fiii pierduţi ai vremii noastre i-am făcut prieteni ai Lui?… Nenumărate sunt astăzi biografiile oamenilor din care lipseşte capitolul «repatrierii». Le putem urmări până în amănunte aventurile indisciplinării lor morale, asistăm la toate progresiunile păcatului în fiinţa lor, îi vedem prăpăstuindu-se, dar foarte rareori ni se dă prilejul de a încerca adânca emoţie morală în faţa unei reabilitări, a unei reculegeri, a unei însănătoşiri“ (pp. 5-6).
„Izvorul puterii morale a predicatorului creştin“
În studiul „Pasiunea şi emoţia în predică“ („M.O., 4-6/1954), Pr. Grigorie Cristescu nota: „Noi predicăm ca să determinăm voinţa credincioşilor la acte de credinţă şi de viaţă morală, ca să luminăm întunericul neştiinţei, să înlăturăm îndoiala prin certitudinile credinţei, îngustimea de spirit, prin lărgirea orizontului lui, fanteziile nesănătoase şi sterile, prin realităţi concrete şi fecunde, şovăiala prin hotărâre. Iată izvorul puterii morale a predicatorului creştin“ (p. 138).
Adrian Boldişor
Sursa: Ziarul Lumina, Ediţia de Oltenia
