29.03.2011 – DE CE SUNTEM ORTODOCȘI?

Evenimente

 

Preafericitului Părinte Daniel

 
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Radio TRINITAS a lansat ieri, 28 martie 2011, campania De ce suntem ortodocşi?. Campania îşi propune să răspundă la probleme cotidiene şi să dea o mărturie vie a ortodoxie româneşti. Prin această acţiune se încearcă oferirea de răspunsuri tuturor întrebărilor credincioşilor. Campania este structurată tematic pentru fiecare zi, iar în spaţiul de emisie alocat vor răspunde întrebărilor ascultătorilor atât clerici, cât şi laici.
Campania este structurată tematic pentru fiecare zi şi se va încheia în data de 10 aprilie. Ea a fost concepută să surprindă relaţia dintre credinţă şi toate aspectele vieţii sociale. 
Tema va fi anunţată în fiecare emisiune matinală „Viaţa cetăţii”. Prima zi a campaniei are ca temă „Cinstirea Sfintei Cruci, a Sfintelor Icoane şi a Sfinţilor ”.
Radio TRINITAS va mai lansa, în cea de-a doua jumătate a anului, o nouă campanie, dedicată anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii, informează TRINITAS TV.

Sursa: Basilica.ro