07.04.2011 – Întâlnire de lucru în “Reţea Teritorială de Furnizori Creştini de Servicii Sociale – Parteneri strategici în domeniul incluziunii sociale”

Evenimente

Vasiliada

 
Cu binecuvântarea ÎPS Acad. Dr. Irineu Popa, Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a avut loc marţi, 5 martie, la sediul Sectorului Social-Filantropic al Mitropoliei Olteniei,  a doua întâlnire a echipei ce conduce procesul de elaborare a strategiei în domeniul serviciilor sociale la nivelul Arhiepiscopiei Craiovei.
            În cadrul acestei întâlniri, cei zece specialişti care fac parte din echipa nucleu, au adus în discuţie importanţa planificării strategice în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, precum şi a rolului acesteia în dezvoltarea capacităţii eparhiei de a oferi servicii sociale profesioniste. De asemenea, această întâlnire a mai avut rolul de a clarifica responsabilitaţile fiecărui membru în cadrul echipei şi de a stabili calendarul următoarelor sesiuni de lucru.
            Aceste întâlniri se vor derula pe tot parcursul anului 2011, în paralel organizandu-se sesiuni de formare pe teme specifice la care vor participa specialişti care lucrează în programele sociale derulate de Arhiepiscopia Craiovei, dar şi preoţi care desfăşoară la nivelul parohiilor diferite activităţi sau programe sociale social-filantropice, scopul final fiind generarea unui plan strategic eparhial de dezvoltare a serviciilor sociale.
            Întâlnirea se înscrie în cadrul proiectului “Reţea Teritorială de Furnizori Creştini de Servicii Sociale – Parteneri strategici în domeniul incluziunii sociale”, implementat de Organizaţia Internaţională pentru Caritate Creştin Ortodoxă (IOCC România) în parteneriat cu Federaţia Filantropia şi cu Patriarhia Română. Proiectul este cofinanţat de Fondul Social Europen (FSE) prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.