12 deţinuţi de la Penitenciarul de Minori şi Tineri (PMT) din Craiova au vizitat miercuri, 13 aprilie, Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. Cu acest prilej, preoţii slujitori au sfinţit mai multe icoane pe sticlă, realizate în cadrul orelor de curs, la Şcoala de Arte şi Meserii din Penitenciar. De asemenea, părintele protosingher Valdimir Dărângă, eclesiarhul catedralei mitropolitane, le-a citit deţinuţilor rugăciunea de dezlegare de păcate şi le-a vorbit despre importanţa pocăinţei în menţinerea legăturii dintre om şi Dumnezeu: „În viaţa noastră pocăinţa a ocupat întotdeauna un rol foarte important. Suntem cu toţii supuşi păcatului şi multe ori, chiar cu voia noastră, alunecăm în ispită. De fiecare dată, Dumnezeu îşi deschide braţele Sale, ca un Părinte iubitor, pentru a ne reprimi în comuniunea iubirii Treimice. Singura condiţie pe care ne-o cere este căinţa. De aceea, trebuie să ne deschidem inima către Dânsul, să primim Dumnezeieştile Taine ca pe nişte medicamente tămăduitoare şi să plângem cu lacrimi multe păcatele noastre pentru a gusta mai apoi din dulceaţa Împărăţiei celei veşnice”
Vizita celor 12 tineri deţinuţi la Catedrala mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova, devenită deja tradiţie în perioada Postului Mare, a fost organizată de Şcoala de Arte şi Meserii din cadrul PMT.
(Diac. Ioniţă Apostolache)