În lumea medicală craioveană numele unui doctor se păstrează în deosebită ciste, atât pentru osârdia lucrării sale în cadrul Centrului Antidiabetic şi a bolilor de nutriţie din ţară, cât şi pentru dimensiunea umană a personalităţii sale, pentru latura sensibilă descoperită în relaţia cu oamenii neputincioşi care ajungeau la porţile spitalului. Acesta este Vasile Sfârlează, „duhovnicul în alb”al suferinzilor din Oltenia.
În ceea ce mă priveşte, ca unul care l-am cunoscut bin, aş vrea să abordez profilul personalităţii sale din perspectivă creştină, întrucât domnia sa a fost format, vreme de opt ani, în chiliile Seminarului Teologic din Râmnicu Vâlcea, pe care l-a absolvit în anul 1941.
Elev la Seminarul teologic din Râmnic
S-a născut în noaptea de Anul Nou a anului 1922, într-o vrednică familie de învăţători din localitatea doljeană Rast (Ion şi Florica Sfârlează) şi a primit, după datina creştină, numele sfântului zilei, Vasile. La dorinţa expresă a mamei sale, pentru care avea un adevărat cult, la vârsta de 12 ani, a fost dus la vestitul Seminar Teologic râmnicean spre a deveni preot. Pe atunci era director preotul Ioan Marina, patriarhul Iustinian de mai târziu. A fost mereu premiant, iar părinţii profesori îşi puneau mari speranţe în el şi îl pregăteau pentru o bursă în străinătate. În penultimul an de şcoală mama sa a fost diagnosticată cu o boală foarte gravă, lucru care l-a marcat profund, determinându-l să întrerupă o perioadă studiile.
S-a hotărât să studieze medicina pentru a-i fi de folos mamei sale şi tuturor celor încercaţi de suferinţele bolilor trupeşti. Facultatea a absolvit-o în Bucureşti cu calificativul „magna cum laude”. A funcţionat, cu cele mai bune rezultate, la circumscripţiile rurale: Rojişte, Galicea Mare, Pleniţa Segarcea, Stoina şi Rast, tocmai acolo unde se iviseră în vremea aceea plăgi grozave precum: pelagra, coma diabetică sau holera. În toate aceste aşezări de suflet a rânduit ctitorii modeste, dar de absolută necesitate: case de naşteri, spitale, centre de primire etc.
Peste 5000 de suferinzi, ucenicii ai „duhovnicului în alb”
După o speciazizare temeinică în bolile de nutriţie şi-a asumat întreaga răspundere a asistenţei medicale a bolnavilor de diabet, vreme de 36 de ani: de la 50 de diabetici îngrijiţi la început, a ajuns „să păstorească” ca medic şi veritabil „duhovnic în alb”, peste 5000 de suferinzi, pacienţi familiali care l-au venerat total. A excelat de asemenea şi în activităţile conferenţiare, destinate în special educaţiei bolnavilor, la catedra de formare a asistentelor diabeticiene şi la catedra de profesor universitar asociat. A fost desemnat, cu aleasă preţuire, în conducerea unor organisme ştiinţifico-medicale locale, în Comitetul Secţiei Naţionale de Nutriţie şi a Bolilor Metabolice, în Federaţia Internaţională Dunăreană de Diabetologie etc. A organizat la Craiova rodnice simpozioane naţionale de larg ecou. A comunicat ideile şi experienţele sale la reuniuni ştiinţifice în ţară şi în străinătate.
A transformat numele în renume
Opera sa scrisă cuprinde peste 60 de lucrări publicate şi peste 150 de comunicări ştiinţifice. S-a bucurat, în proverbiala sa modestie, de încununări meritate, prin ordine şi medalii. Cea mai strălucitoare recompensă a fost însă a fost preţuirea pacienţilor săi, care l-au privit întotdeauna ca pe un părinte izbăvitor.
Voise cândva, în anii de studenţie, să-şi schimbe numele de familie pentru că unii dintre colegi făceau haz de dânsul. Tatăl său, dascălul din Rast, s-a opus cu hotărâre şi i-a spus: „De va fi să însemnezi şi tu ceva în ţara asta, numele pe care ţi l-am dat va fi mai rar şi mai uşor de reţinut. Aşa că, pune-te pe lucru şi va veni vremea când te vei bucura că porţi acest nume. Numele poate fi transformat în renume, dragul tatei”. Şi iată că, după ani mulţi de trudă, Craiova se mândreşte că a dat ţării pe Vasile Sfârlează.
Şi-a transformat activitatea în misiune
În ceea ce priveşe zestrea de suflet şi de minte, căpătată în casa părintească şi în cei opt ani de şcolire la Seminarul vâlcean, l-a ajutat pe venerabilul medic să-şi transforme activitatea profesională din meserie în misiune. L-a avut ca model permanent pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, medicul Sfintei Scripturi, şi a fost preocupat îndeosebi de acele pericope evanghelice care vorbeau despre vindecările trupeşti săvârşite de Mântuitorul Hristos.
În 1947, când vlădica Firmilian a venit în scaunul de Mitropolit al Olteniei, doctorul Vasile, alături de alţi confraţi ai săi (Dr. Sava Lăzărescu, Dr. Traian Păcuraru şi Dr. Paul Oane) a devenit membru în Adunarea Eparhială a Mitropoliei Olteniei şi în Consiliul Eparhial, unde a activat peste două decenii. L-a avut ca duhovnic pe venerabilul preot Gheorghe Demetrescu, de la Biserica „Sfântul Gheorghe Vechi” din Craiova. Aici l-am întâlnit de câteva ori, înainte de Taina Sfintei Spovedanii, având amândoi acelaşi preot duhovnic. L-am auzit de mai multe ori pe părintele Demetrescu numindu-l „duhovnic în alb”, pe bună dreptate, pentru a păstorit cohorte de neputincioşi cu trupul în cei peste 40 de ani de slujire. În 1991 a plecat la Domnul, lăsând un gol imens în câmpul cercetării medicale şi în inimile celor pe care îi vindecase. Ca oameni ai Bisericii, aducem omagiul nostru omului acesta în alb, de rară devoţiune şi puritate, care a slujit şi duhovnicit, deopotrivă, arătând că omul de ştiinţă poate face în lucrarea sa şi misiune creştină.
Pr. Ioan Ioanicescu
