15.04.2011 – Conferinţe duhovniceşti la Craiova: „De la virtuțile obișnuite la virtutea virtuților”

Relatari

PS Sebastian a vorbit despre „iertarea vrăaşmaşilor”

 
În perioada 12-15 aprilie, Asociația Studenților Creștin Ortodocși Români (ASCOR), filiala Craiova, organizează, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, o serie de conferințe duhovnicești dedicate perioadei Postului Mare.
 Seria conferințelor duhovniceşti, organizate de ASCOR Craiova, a fost deschisă marţi, 12 aprilie, de Preasfințitul Părinte Sebastian Pașcanu, Episcopul Slatinei și Romanaților, care a dezvoltat tema: „De la virtuțile obișnuite la virtutea virtuților: Iubirea de vrăjmași”. Cu acestă ocazie, sala de festivități a Căminului preoțesc „Renaşterea” din Craiova a devenit neîncăpătoare.
„Dragostea și ura nu pot încăpea în același suflet”
După ce a reamintit textul evanghelic de la Luca (6, 31-35), PS Sebastian a atras atenția asupra importanței pe care o are iubiriea vrăjmașilor în urcușul duhovnicesc al creștinului: „Evanghelia minimalizează importanța a patru virtuți, aflate la îndemâna tuturor: omenia, iubirea celor dragi, cinstea și dreptatea. Sunt necesare, dar nu suficiente pentru a dobândi Împărăția Cerurilor. Cu toții știm cât este de greu să-l privim pe cel care ne-a greșit, dar să-l mai și iertăm și, după porunca evangheliei, să-l iubim. Hristos a făcut-o şi de asemenea sfinții, care i-au urmat până la moarte modelul şi învăţătura. Mântuitorul nu a fost doar un om cinstit, corect și drept. A dovedit necontenit iubirea Sa pentru vrăjmași, chiar și pe Cruce. Suntem chemați și noi să urcăm treptele iubirii vrăjmașilor, să depășim propriul egoism și pretinsa personalitate. Dragostea și ura nu pot încăpea în același suflet. Cel care nu a învățat să ierte și să iubească aici pe pământ, va fi cu neputință să mai deprindă acestea chiar și în cer. Imposibilul de a ne iubi vrăjmașii, cu ajutorul lui Dumnezeu poate fi convertit în iubire, prin rugăciune”, a spus în cuvântul său PS Sebastian. În cea de-a doua parte a conferinței, cei prezenți au avut prilejul de a adresa întrebări arhiereului slătinean.

Studenţii ascorişti şi credincioşii craioveni au umplut la refuz sala de festivităţi a Căminului preoţesc „Renaşterea”


Seria conferințelor duhovnicești a continuat, joi, 14 aprilie, cu prelegerea prof. dr. Pavel Chirilă, care a vorbit pe tema: „Sursa depresiei omului. Cauze spirituale”. În acelaşi context, astăzi, de la orele 18,00, IPS Părinte Irineu, va aborda tema: „Relația tânărului cu societatea într-o lume secularizată”.

Marinela Porneală