Părinte, pornind de la faptul că în aceste zile găsim în cărţile de cult multe paralele între nuntă şi Împărăţia lui Dumnezeu, vă rugăm să ne spuneţi care sunt principalele argumente biblice care justifică aspectul de „nuntă” al Împărăţiei lui Dumnezeu?
Începutul acestei realităţi se regăseşte fără îndoială în actul creaţiei cosmice. Vechiul Testament se deschide cu imaginea istoriei omenirii, care se continuă treptat şi curge în vreme, marcând etape distincte în parcursul nostru spre descoperirea lui Dumnezeu. În prima sa carte, „Facerea”, Moise prezintă în detaliu referatul biblic despre creaţie, încheiat cu zămislirea omului şi aşezarea acestuia, ca o coroană, peste tot ceea ce se făcuse înainte: „Şi a zis Dumnezeu: Să facem pe om după chipul şi asemănarea Noastră. Şi l-a făcut pe om după chipul Său, a făcut bărbat şi femeie. Şi i-a binecuvântat zicând: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi”” (Facere 1, 26 -28). Iată cum începutul existenţei noastre ca persoane comunitare se desăvârşeşte în realitatea Împărăţiei lui Dumnezeu ca nuntă. Chiar dacă alunecarea în păcat a închis temporar porţile Raiului, omul şi-a păstrat în continuare constituţia de persoană, creată după chipul Sfintei Treimi şi dorul de a se reîntoarce în comuniunea iubirii, în locaşul de nuntă din care vrăşmaşul diavol îl scosese cu vicleşug. Dumnezeu i-a pregătit cu multă dragoste revenirea şi, „la plinirea vremii”, i-a oferit-o prin Întruparea, Jertfa şi Învierea Fiului Său.
Ce rol au poruncile dumnezeieşti în această realitate?
Împlinirea poruncilor lui Dumnezeu este scopul existenţei noastre, aflarea liniştii şi păcii, certitudinea că nu suntem singuri pe calea vieţii. Despre această condiţie a redescoperirii Împărăţiei lui Dumnezeu ca nuntă, Sfântul Marcu Ascetul spune: „Domnul este ascuns în poruncile Sale şi cei ce-L caută Îl găsesc pe măsura împlinirii lor. Nu zice: Am împlinit poruncile şi n-am aflat pe Domnul, căci ai aflat adeseori conştiinţa împreună cu dreptatea, cum zice Scriptura: „Iar cei ce-L caută pe El cum se cuvine vor afla pacea”” (Sfântul Marcu Ascetul, „Despre legea duhovnicească”, Filocalia, vol. I).
Există foarte multe locuri în scrierile Vechiului Testament în care relaţia dintre Dumnezeu şi poporul ales este corelată cu viaţa conjugală. Detaliaţi-ne acest aspect.
Căsătoria, ca taină, şi familia, ca realitate existenţială rânduită de Dumnezeu pentru om, există încă din zorii creaţiei. Despre importanţa şi rolul acestora au vorbit toţi: legiuitorii, judecătorii, împăraţii, înţelepţii şi drepţii Vechiului Testament. Potrivit prescripţiilor Legii Vechi, Căsătoria este, în mod esenţial, o legătură de loialitate bazată pe legământ, o unitate intimă, indisolubilă, fundamentată pe dragostea reciprocă dintre cei doi soţi. Un lucru foarte interesant este că legătura dintre Iahve şi poporul ales se raportează de foarte multe ori la taina căsătoriei, la legăturile pe care soţii trebuiau să le dezvolte în cadrul familiei. Astfel, Cărţile Profeţilor descriu acest raport sub forma unei legături conjugale, accentul căzând, nu numai pe loialitate şi statornicie, ci mai ales pe intimitate. Aş aminti aici faptul că proorocul Osea descrie, în primele versete ale cărţii sale, căsătoria sa cu o femeie desfrânată. Este de fapt o prezentare simbolică a raportului dintre Dumnezeu şi poporul ales.
Tot în acest sens, profetul Ieremia spune că: „Israel este sfinţenia Domnului” (Ier. 2, 3) sau „Tu eşti Tatăl meu”, „Tu m-ai născut” (Ier. 2, 27), iar Isaia zice: „Bărbatul tău este Făcătorul tău şi numele Lui: Domnul Savaot şi Răscumpărătorul tău” (Isaia 54, 5). Şi exemplele ar putea continua.
Un lucru foarte interesant este că, atunci când detaliază legăturile conjugale, cărţile profeţilor vizează şi raportul dintre părinţi şi copii. Se condamnă vehement lipsa unui cadru familial, adecvat formării morale şi religioase a tinerelor vlăstare, indiferent de păcatele părinţilor, care se răsfrâng indirect, „până la al nouălea neam”.
Ce mesaj se poate desprinde din Cărţile Rut şi Cântarea Cântărilor cu privire la aspectul de nuntă al Împărăţiei lui Dumnezeu?
În cartea Rut putem găsi una dintre cele mai frumoase istorisiri biblice despre familie. Deşi cuprinde puţine pagini, conţinutul ei este deosebit de important pentru cunoaşterea procesului patrimonial la poporul ales şi pentru descoperirea frumuseţii interioare a legăturii conjugale, întemeiate între moabiteanca Rut şi Booz. Prin această legătură, Scriptura Vechiului Testament ne pune înainte cele mai însemnate componente ale familiei în general: devotament, generozitate faţă de părinţi, delicateţea sentimentelor, credinţa simplă şi adevărată care ştie să recunoască existenţa lui Dumnezeu în evenimentele obişnuite ale vieţii. Prin urmare, Cartea Rut nu numai că prezintă căsătoriile dintre oameni de altă credinţă ca fiind admise, ci le binecuvântează, profeţind primirea neamurilor păgâne în Împărăţia lui Dumnezeu.
În Cântarea Cântărilor este proslăvit Dumnezeu şi sunt evidenţiate relaţiile umane de adorare, fidelitate şi profundă evlavie faţă de El. Cu toate acestea, în timp ce în alte locuri din Vechiul Testament se evidenţiază relaţia poporului ales cu Dumnezeu sub chipul logodirii simbolice a divinului cu umanul, în Cântarea Cântărilor accentul este pus pe dragoste, iubire reciprocă, reliefându-se astfel concepţia cea mai înaltă despre familie şi implicit Împărăţia lui Dumnezeu ca nuntă.
(Diac. Ioniţă Apostolache)
Sursa: Ziarul Lumina, 18 aprilie 2011