Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, cel mai mare praznic al creştinătăţii, a umplut de lumină şi bucurie inimile credincioşilor olteni. Mesajele Pastorale ale ierarhilor au subliniat necesitatea primirii Mântuitorului Hristos în bucurie, pace şi curăţenie sufletească.
În Mitropolia Olteniei, praznicul Învierii Domnului a adunat mii de credincioşi la rugăciune. Astfel, la Craiova, Lumina Sfântă a fost adusă e la aeroportul Otopeni de o delegaţie de diaconi, condusă de părintele protosingher Vladimir Dărângă, eclesiarhul Catedralei mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, şi răspândită pe tot cuprinsul Arhiepiscopiei. La miezul nopţii, după săvârşirea Canonului Învierii, Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a ieşit pe solee, îndemnându-i pe credincioşii prezenţi: „Veni-ţi de primiţi lumină!”.
„Să nu ne pierdem credinţa şi nădejdea în necazurile vieţii”
Mesajul pastoral a citit de IPS Părinte de pe esplanada din faţa catedralei mitropolitane. „Vă ducem aminte că fără iubire, iertare şi milostenie Paştele nu sunt Paşti, nici bucuria nu e bucurie, nici Învierea nu rodeşte în inimile noastre. Apoi, lepădând din inimile noastre toată răutatea, toată întristarea şi păcatul, să primim cu bucurie pe Hristos Cel înviat. Numai astfel ne vom putea închina Sfintei Cruci pe care S-a răstignit Domnul şi vom urma cu credinţă şi nădejde pe Mântuitorul nostru, împreună cu Maica Domnului, cu Sfinţii Apostoli şi cu toţi sfinţii. Se cuvine iarăşi să ne împăcăm unii cu alţii şi să nu ne pierdem credinţa şi nădejdea în necazurile vieţii, căci Hristos Cel înviat este cu noi. Îl purtăm în noi şi rămâne în veci cu noi, de vom rămâne în dragostea Lui şi-I vom păzi poruncile”, a spus Înalt Preasfinţia Sa. În finalul cuvântului pastoral, Mitropolitul Olteniei i-a îndemnat pe credincioşi să participe la sărbătoarea canonizării Sfântului Irodion de la Lainici, Luceafărul Olteniei, care va avea loc la sfânta mănăstire, în perioada 30 aprilie – 1 mai, în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. A urmat Sfânta Liturghie, oficiată în sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile au fost date Corala „Sfântul Dumitru” a catedralei mitropolitane.
La Râmnicu Vâlcea, slujba de Înviere a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, şi de Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un numeros sobor de preoţi şi diaconi, pe o scenă special amenajată, în faţa Catedralei arhiepiscopale „Sfântul Nicolae”. În mesajul pastoral transmis credincioşilor râmniceni, IPS Gherasim a vorbit despre necesitatea primirii Mântuitorului Hristos cu inimă smerită, cu iertare şi bucurie în suflet. Răspunsurile la strană au fost date de Corala „Sfântul Antim Ivireanul” a catedralei arhiepiscopale.
Severinenii au primit lumină de la ierarhul lor, la Catedrala episcopală „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Turnu Severin. În faţa sfântului locaş, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a oficiat Sfânta Liturghie, binecuvântându-i pe credincioşii prezenţi.
„Iisus sau Baraba?”
Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a săvârşit slujba de Înviere în Parohia Drăgăneştii de Jos, judeţul Olt. Tema cuvântului pastoral a fost „Iisus sau Baraba?”. „«Pilatul» zilelor noastre încă pare binevoitor, chiar dacă societatea nu încetează a ne deruta, ca pe mulţimile de altădată. Noi, însă, ce alegem? … Dumnezeu, cunoscând mai dinainte ezitarea noastră, ne-a prevenit că alegerea nu va fi uşoară: «viaţă şi moarte ţi-am pus înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi!» (Deut. 30, 19) Şi, realitatea ne arată că, în pofida prevenirii Domnului, contrar «lecţiilor» pe care ni le-a dat istoria şi în ciuda experienţei pe care am acumulat-o de 2000 de ani, mulţi dintre noi îl mai aleg şi astăzi pe Baraba. Unii conştient, alţii din ignoranţă! Unii ştiu că greşesc, dar o pun pe seama neputinţei ori a „molipsirii” mult prea facile a răului, căruia e mai uşor să-i cedezi decât să-l înfrunţi, în timp ce alţii nici nu realizează că au ajuns să spună binelui „rău” şi răului „bine”. Este răul cel mai mare al societăţii în care trăim, când răul şi binele ne sunt „servite” în mod amestecat şi confundat, creându-ne aceeaşi derută pe care le-au provocat-o iudeilor mai marii poporului altădată. Noi, însă, Învăţător avem, Care ne-a învăţat cu prisosinţă cum putem deosebi binele de rău. Model avem, Care ne-a arătat cum trebuie ales între viaţă şi moarte, şi ajutor avem, gata a ne călăuzi spre biruinţă, după cum El Însuşi a biruit. Învierea Sa s-a arătat biruinţă, iar proslăvirea Sa nădejde pentru noi toţi că «moartea nu mai stăpâneşte» (Rom. 6, 9) peste cel ce Îl alege pe El. Că, dacă Baraba a dispărut, dimpreună cu toţi cei care l-au preferat pe el, cei care Îl aleg pe Hristos vor rămâne în veci, pentru a împărăţi împreună cu Dânsul. Lui fie slava, cinstea şi închinarea noastră, în vecii vecilor, Amin”, a încheiat PS Părinte.
diac. Ioniţă Apostolache