Sărbătoarea canonizării Sfântului Cuvios Irodion va începe în cursul zilei de astăzi prin primirea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, la Mănăstire Lainici, în jurul prânzului. Spre seară (orele 18,00), Preafericirea Sa, împreună cu arhiereii prezenţi, va săvârşi ultimul Parastas al sfântului. Slujba Vecerniei şi Privegherea vor începe la orele 18, 30.
Mâine, la primele ore ale dimineţii (8,15), soborul de arhierei, preoţi şi diaconi, în frunte cu PF Părinte Patriarh Daniel, va săvârşi slujba de târnosire a Bisericii cu hramurile „Izvorul Tămăduirii” şi „Sfântul Irodion”, din incinta mănăstirii. Programul liturgic va continua cu Sfânta Liturghie Arhierească şi solemnitatea proclamării Sfântului. În cadrul slujbei de canonizare se va da citire Gramatei Sinodale şi se vor prezenta Icoana şi Troparul Sfântului. După ceremonia canonizării arhiereii sinodali, împreună cu PF Daniel, vor binecuvânta agapa frăţească, organizată în Arhondaricul Mănăstirii Lainici. Spre seară Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va fi însoţit de IPS Părinte Mitropolit Irineu şi de ceilalţi arhierei la Mănăstirea Tismana, unde va rămâne peste noapte.
Luni, 2 mai, Patriarhul României va vizita Mănăstirea Polovragi, după care va se va îndrepta spre Reşedinţa Patriarhală.
Marţi, 3 mai, în ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Irodion, IPS Părinte Irineu va săvârşi Sfânta Liturghie în Biserica mare a Mănăstirii Lainici, în sobor de preoţi şi diaconi. Sărbătoarea va continua printr-o sesiune de comunicări legate de viaţa sfântului şi de tradiţia isihastă a monahismului românesc.