În perioada iunie – iulie, Asociaţia Vasiliada, ONG patronat de Mitropolia Olteniei, derulează, în parteneriat cu Institutul pentru Politici Sociale, campania „Descoperă omul potrivit la locul potrivit”, în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi.
După cum ne-a informat Sorin Boboc, coordonatorul acestui proiect, acţiunea se desfăşoară în judeţul Dolj şi urmăreşte promovarea şi diseminarea de informaţii în cadrul potenţialilor angajatori, în perspectiva dezvoltării unor noi locuri de muncă destinate persoanelor dizabile. Proiectul „Centrele de Incluziune Socială – oportunitate pentru facilitarea participării pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile” este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013.