11.07.2011 – Duminica „Vindecării slugii sutaşului” în Arhiepiscopia Craiovei: Resfinţire în Parohia gorjeană Bârcaciu

Relatari

Biserica cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitatea gorjeană Bârcaciu a fost resfinţită în duminica aceasta. Slujba a fost săvârşită de Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

Sărbătoarea credincioşilor din Bârcaciu de Gorj a început de sâmbătă seara, atunci când a fost săvârşită slujba Vecerniei unită cu Litia de un sobor de preoţi, în frunte cu părintele Cosmin Bălan, protoiereu al Protopopiatului Târgu Jiu Nord. A doua zi, în mijlocul parohiei a fost prezent IPS Părinte Irineu, care a săvârşit slujba de resfinţire a Bisericii cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, în sobor de preoţi şi diaconi, urmată de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.

Credinţa sutaşului şi valabilitatea actualităţii ei     
            La final, credincioşii prezenţi au ascultat cuvântul de învăţătură al IPS Părinte Irineu, care a tâlcuit pericopa evanghelică duminicală. „Sutaşul din Evanghelia de astăzi s-a îngrijit de o slugă, de o persoană care după legea romană nu avea nici un drept. El vine direct la Mântuitorul Hristos, crezând cu adevărat că Acesta este Dumnezeu, Singurul care îl poate tămădui pe fratele său de suferinţă. A venit în faţa Domnului cu cugetul curat, cu inima înfrântă şi smerită. De aceea, la finalul Sfintei Evanghelii, Mântuitorul spune că «la nimeni în Israel n-a găsit atâta credinţă» (Matei 8,10) . N-am fi aşteptat ca iudeii, care primiseră învăţătura Legii Vechi, să aibă mai multă credinţă decât acest păgân roman. Pentru ei, Dumnezeu a trimis prooroci şi drepţi care au vestit momentul şi locul venirii Fiului Său în lume, care S-a întrupat «pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire». Poporul roman nu a primit aceste daruri, dar iată că credinţa sutaşului s-a adeverit mai tare şi mai puternică decât credinţa lor. Acest lucru este evidenţiat de Însuşi Hristos Domnul care spune «că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor. Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor» (Matei 8, 11-12). Învăţătura Evangheliei de astăzi este valabilă şi pentru noi, cei care facem parte din Sfânta Biserică. Chiar dacă de multe ori suntem măcinaţi de ispite, Dumnezeu ne iartă şi ne primeşte din nou în Casa Sa, aşteptând cu răbdare momentul îndreptării noastre”, a conchis a Înalt Preasfinţia Sa.
            Pentru aportul adus la buna desfășurare a lucrărilor de restaurare și reconsolidare a bisericii parohiale, Ion Ciorbea, primarul comunei Mușetești, a primit din partea IPS Irineu o Gramată de mulțumire.
            Biserica cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Parohia Bârcaciu, judeţul Gorj, a fost ridicată între anii 1926-1938. A fost sfinţită în anul 1938 de către părintele protoiereu Victor Dobrescu, delegat al preasfinţitului Irineu Mihălcescu, episcopul Râmnicului şi Noului Severin. A fost resfinţită în anul 1988 de către înalt preasfinţitul Nestor Vornicescu, pe atunci mitropolit al Olteniei, în timpul pastoraţiei preotului Ion Ciocârlan, actualul paroh al bisericii.
           

Diac. Ioniţă Apostolache