18.07.2011 – Sărbătoare în Parohia doljeană Seciuri: IPS Irineu a resfinţit Biserica „Sfântul Dimitrie”

Relatari

 
Bisericuţa „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din filia doljeană Nistoi a fost resfinţită în Duminica a V-a de după Rusalii. Ceremonialul liturgic a fost oficiat de Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

 
După aproape două secole de la punerea petrei de temelie, Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din satul doljean Nistoi a îmbrăcat haină de sărbătoare, fiind resfinţită de IPS Părinte Irineu. Cu acest prilej, sute de credincioşi din parohie şi din localităţile învecinate au venit aici la rugăciune.

 

Trebuie să-i dăruim lui Dumnezeu întreaga noastră viaţă”
După slujba Sfintei Liturghii, IPS Părinte Mitropolit le-a explicat celor prezenţi principalele învăţături desprinse din pericopa evanghelică duminicală, referitoare la „Vindecare demonizaţilor din ţinutul Gherghesenilor”. „Fără ajutorul lui Dumnezeu nu am fi în stare să suportăm loviturile şi ispitirile vrăşmaşului diavol. În lupta aceasta, Creatorul nu ne părăseşte niciodată. Vedem din Evanghelia de astăzi cum cei doi demonizaţi erau chinuiţi prin morminte şi prin locuri pustii, diavolii căutând cu tot dinadinsul să-i omoare. Acest lucru nu a fost îngăduit de Dumnezeu, care i-a întărit şi le-a dăruit în cele din urmă vindecare prin puterea Cuvântului Său”. În continuare, Mitropolitul Olteniei i-a îndemnat pe credincioşi să aducă mulţumire Părintelui Ceresc pentru toate darurile Sale cele bogate: „De la Dumnezeu ne vin toate darurile. Numai de sus vine ploaia, numai de sus vine lumina, soarele, adierea de vânt care ne răcoreşte în aceste zile de vară. Nu trebuie oare să stăm în genunchi şi să-i mulţumim lui Dumnezeu cu lacrimi pentru atâtea binefaceri? Mai mult decât atât, trebuie să-i dăruim întreaga noastră viaţă, aşa cum spunem la ectenie: «Pre noi înşine şi unii pre alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm». Resfinţirea acestui sfânt locaş, pe care înaintaşii l-au temeluit spre mântuirea noastră în aceste locuri, este un moment cu totul deosebit pentru care trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu. De aceea, ne rugăm Preasfintei Treime să binecuvinteze şi să păzească această frumoasă lucrare pentru mântuirea şi sfinţirea celor ce cu credinţă se vor închina într – însa”.
            Tot în cadrul Sfintei Liturghii, preotul paroh Ion Covei a fost ridicat la rangul de sachelar pentru osteneala depusă în finalizarea lucrărilor.
            Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” face parte din Parohia Soceni, localitatea Soceni, judeţul Dolj. A fost ridicată din lemn la anul 1814. În decursul timpului au fost executate mai multe lucrări de restaurare şi reconsolidare.