29.10.2011 – Slujiri ale ierarhilor din Mitropolia Olteniei

Evenimente

     Astăzi, 29 octombrie, Înalt Preasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei şi Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului au participat la săvârşirea Sfintei Liturghii şi la ceremonia proclamării oficiale a canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, evenimente liturgice care au avut loc la Catedrala mitropolitană din Sibiu, iar Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor a săvârşit slujba de resfinţire a Bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Lăzăreşti, judeţul Olt. 
       Mâine, 30 octombrie, în Duminica a 21-a după Rusalii, IPS Irineu va săvârşi slujba Sfintei Liturghii şi slujba de sfinţire a Bisericii parohiale din localitatea Măru, judeţul Gorj.  IPS Gherasim, PS Nicodim şi PS Emilian Lovişteanul, vor participa la săvârşirea Sfintei Liturghii şi la ceremonia proclamării oficiale a canonizării Sfântului Simion Ştefan, Mitropolitul Transilvaniei, care vor avea loc la Catedrala arhiepiscopală din Alba Iuliei, iar PS Sebastian va săvârşi slujba Sfintei Liturghii şi slujba de resfinţire a Bisericii din Parohia Braniştea, judeţul Olt.

(Gheorghe Cioiu)