13.12.2011 – Slujire arhierească la Paraclisul mitropolitan Sfântul Ilie din Craiova

Relatari

 

 
Duminică, 11 decembrie, Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei a săvârşit slujba Sfintei Liturghii la Paraclisul mitropolitan „Sfântul Ilie Tesviteanul” din Craiova, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

       La finalul slujbei religioase, IPS Părinte Mitropolit a vorbit credincioşilor despre semnificaţiile pericopei evanghelice din Duminica a XVIII-a după Rusalii (Pilda celor poftiţi la cină, Luca 14, 16-24), subliniind chemarea specială pe care o primim, în apropierea sărbătorii Naşterii Domnului, de a participa la Cina Părintelui Ceresc. „Sfânta Evanghelie de astăzi ne pregăteşte pentru întâmpinarea Marii Bucurii a Naşterii Domnului, când suntem chemaţi cu toţii la Cina Părintelui Ceresc, acolo unde, cel care se jertfeşte şi se oferă spre hrană tuturor, este Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos. Am putea spune, după cuvântul Sfântului Apostol Luca, că astăzi toate sunt împlinite şi avem tot ceea ce ne este necesar pentru mântuirea sufletelor noastre. Trebuie numai să răspundem chemării Mântuitorului, aşa cum a făcut proorocul Samuel (Cartea întâi a Regilor, cap. 3): «Iată-mă Doamne, robul tău ascultă!»” De asemenea, IPS Irineu i-a îndemnat pe credincioşi să meargă la preotul duhovnic pentru mărturisirea păcatelor şi să primească cu sufletul curat marea Sărbătoare a Naşterii Domnului Hristos. 
                 Biserica „Sfântul Ilie Tesviteanul” – repere istorice  
       Aşezată în zona centrală a Craiovei, Biserica „Sfântul Ilie Tesviteanul” este unul dintre reperele importante ale vieţii religioase şi culturale ale Băniei. Ea fost ctitorită de vornicului Ilie Otetelişanu în anul 1720 şi refăcută din temelii în 1893. Pictura a fost realizată de Gheorghe Tăttărescu, fiind considerată ultima biserică pictată de acesta. Sfântul locaş a devenit în scurt timp un simbol pentru cei care locuiau în această zonă, numele Sfântului Ocrotitor Ilie fiind dat şi cartierului în mijlocul căruia se află. Tot aici a fost înfiinţată, în 1837, Şcoala de fete „Lazaro – Otetelişanu”, considerată prima şcoală de fete din Ţara Românească.

 (Gheorghe Cioiu)