28.01.2012 – Oltenia a câştigat încă un rugător în ceruri: Părintele Dumitru Păunescu a trecut la Domnul

Evenimente

 
Unul dintre clericii emblematici ai Bisericii oltene, slujitor timp de peste patru decenii în ascultarea de consilier economic la Centrul eparhial din Craiova, părintele Dumitru Păunescu a trecut la Domnul. Slujba de prohodire a avut loc astăzi în Biserica „Sfinţii Arhangheli” din Cetatea Băniei, iar trupul său a fost depus la Cimitirul Ungureni.
Părintele Dumitru Păunescu se numără printre puţinele persoane a căror identitate se confundă cu istoria Arhiepiscopiei Craiovei. Osteneala sa, de multe ori dusă până la sacrificiu, a întărit ani de-a rândul viaţa bisericească din Oltenia, devenind exponenţială pentru generaţiile de slujitori. Mulţi au văzut în el un exemplu demn de urmat, lipsit de orice ascunziş şi făţărnicie. A slujit sub cinci arhierei, începând cu mitropolitul Firmilian, care l-a descoperit şi l-a luat la Craiova. După peste şase decenii de slujire neîntreruptă în ogorul Bisericii, Hristos Domnul l-a chemat la Sine spre a-şi continua ascultarea în ceruri, pe lângă Tronul Preasfintei Treimi.
Vrednicul preot Dumitru Păunescu a văzut lumina zilei la 18 august 1924, în comuna Bucinişiu, jud. Olt. De la părinţii săi, Ion şi Ana Păunescu, învăţători de profesie, a învăţat primii paşi spre biserică. Alături de cei trei fraţi ai săi, a luat hotărârea de a intra în ascultarea Bisericii ca sacerdot. Începutul drumului l-a pus prin studiile făcute la Seminarul Central din Bucureşti, unde s-a dovedit un elev studios şi sârguincios. A urmat apoi cursurile Facultăţilor de Teologie din Chişnău şi Cluj. La data de 20 ianuarie 1946 s-a căsătorit cu doamna Silvia Păunescu, alături de care, anul acesta, a serbat 66 de ani de la căsătorie. Cele mai mari daruri cu care Dumnezeu i-a binecuvântat sunt cele trei fete: Cristina, Megdonia şi Virginia.
Prima sa parohie a fost cea din satul natal, la Bucinişiu. Mitropolitul Firmilian l-a descoperit şi l-a luat cu sine la Craiova. Treaptă cu treaptă (de la casier şi inspector eparhial), părintele Păunescu a reuşit să se impună în funcţia de consilier economic, funcţie pe care a împlinit-o aproape şase decenii. A suplinit o vreme şi funcţia de consilier administrativ.
Dumnezeu să-l odihnească împreună cu drepţii în Împărăţia Sa!

Diac. Nutu Apostolache