24.02.2012 – 50 de ani de căsnicie sărbătoriţi la Târgu Jiu

Evenimente

 
53 de cupluri s-au reunit joi, 23 februarie, la Târgu Jiu, în ajunul sărbătorii populare „Dragobete”, pentru a rememora momentele fericite ale Tainei Sfintei Cununii care le-a unit destinele în urmă cu 50 de ani. Evenimentul a debutat la Biserica “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” cu o slujbă religioasă de mulţumire săvârşită de un sobor de preoţi în frunte cu cei doi părinţi protopopi de Târgu Jiu, Cosmin Bălan şi Ionuţ Câmpeanu. Evocarea momentelor de acum cinci decenii a adus lacrimi în ochii sărbătoriţilor şi a tuturor celor care au asistat emoţionaţi la slujba religioasă, în cadrul căreia ei au spus din nou „Da” în faţa familiilor, prietenilor şi a altor credincioşi prezenţi la eveniment. Sărbătoarea s-a încheiat cu o masă festivă oferită în dar aniversaţilor de către Primăria municipiului Târgu Jiu.

 (Gheorghe Cioiu)