Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte astăzi, 29 februarie, pe Sfinţii Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea, anul 2012 fiind un an bisect. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat generalizarea cultului celor doi sfinţi în anul 1992, cu dată de prăznuire la 29 februarie, iar când nu sunt ani bisecţi, la 28 februarie.
Cuviosul Părinte Ioan Casian Romanul s-a născut pe la anul 365, în Dobrogea, numită pe atunci Sciţia Mică. Provenind dintr-o familie distinsă, a urmat la şcolile timpului. Dar însufleţit de setea de desăvârşire duhovnicească renunţă de tânăr la atracţiile deşarte ale vieţii lumeşti şi pleacă la Locurile Sfinte însoţit de prietenul său Gherman, frate nu prin naştere, ci în duh. Deşi a trăit departe de patria sa, Biserica Ortodoxă Română îl revendică pe Sfântul Ioan Casian, atât pentru originea sa daco-romană, cât şi pentru bogata sa moştenire culturală şi spirituală, cu toate că aceasta aparţine întregii Biserici creştine. De altfel, întreaga tradiţie bisericească de pretutindeni îl cunoaşte şi sub numele de „Casian Românul”. Sfântul Cuvios Gherman din Dobrogea vas ales al lucrării dumnezeieşti în pământul Scitici Mici de altădată, în secolele IV-V, pe unde au străbătut paşii şi cuvântul Sfântului Apostol Andrei, trăitor la locurile de sihăstrie din Siria, Palestina şi Egipt şi dăruit cu harul preoţiei prin mâinile Sfântului Ioan Gură de Aur, a revenit pe pământul Dobrogei, reînnoind viaţa monahală de aici. Prieten al Sfântului Ioan Casian, care îl numeşte în scrierile sale „Sfântul Părinte Gherman”, a hrănit din înţelepciunea şi bogăţia darurilor sale sufletele căutătorilor de Dumnezeu şi de desăvârşire creştină.
Cei doi Sfinţi Părinţi, neosteniţi slujitori ai Domnului, au contribuit la întărirea vieţii monahale în lumea creştină.