Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Craiova, organizează, în perioada 2-6 aprilie din Postul Sfintelor Paşti, o serie de conferinţe duhovniceşti, care se vor desfăşura în sala de festivităţi a Căminului preoţesc „Renaşterea”, începând cu ora 18.00.
Prima întâlnire duhovniceasc va avea loc luni, 2 aprilie, când Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor va conferenţia pe tema: „Învierea lui Hristos, bucuria noastră”. Invitatul celei de-a doua seri, marţi, 3 aprilie, este inginerul Claudiu Răducu, conferinţa având o temă actuală: „Nevoile reale ale tinerilor”. Miercuri, 4 aprilie, va conferenţia preot conf. univ. dr. Picu Ocoleanu, de la Facultatea de Teologi din Craiova, tema aleasă fiind: „Familia creştină, calea spre desăvârşire”, urmând ca joi, 5 aprilie, să fie invitat lect. univ. dr. Ionel Ungureanu, de la Facultatea de Teologie din Craiova, care va vorbi auditoriului despre „Şederea bisericească în socialul contemporan”.
Seria întâlnirilor duhovniceşti se va încheia prin prezenţa în mijlocul studenţilor creştin ortodocşi şi a altor credincioşi craioven,i a Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care va susţine conferinţa cu tema: „Învierea Domnului, speranţa noastră într-o lume secularizată”.
Intrarea la aceste conferinţe este liberă.