02.04.2012 – Duminica Sfintei Maria Egipteanca la Catedrala Madona Dudu: Cuvânt despre smerenie şi pocăinţă

Relatari

 
       În Duminica a V-a după Rusalii, închinată Sfintei Maria Egipteanca, Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala „Madona Dudu” din Craiova.

 
       Cea de a V-a Duminică după Rusalii a adus şi în atenţia credincioşilor olteni modelul de pocăinţă şi smerenie, normativ pentru perioada Postului Mare, al Sfintei Maria Egipteanca. La ceas de prăznuire, catedralele chiriarhale, mănăstirile şi bisericile de enorie au adunat laolaltă mii de suflete care s-au împărtăşit de cuvântul, de comuniunea rugăciunii săvârşite împreună şi de cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii.

         
          „Hristos suferă împreună cu noi, fiind unit cu firea noastră” 
       În finalul Sfintei Liturghii săvârşite la altarul Paraclisului mitropolitan „Maica Domnului – Dudu”, IPS Părintele nostru Mitropolit a tâlcuit pericopa evanghelică duminicală (Marcu 10, 32-35; Luca VII, 36-50): „Evanghelia de astăzi ne arată că Mântuitorul Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi totodată Fiul Omului, pentru că S-a întrupat «pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire». Înţelegem de aici că este vorba despre unirea Logosului Dumnezeiesc cu firea omenească. El este Dumnezeu adevărat şi om adevărat, de aceea suferă împreună cu noi, fiind unit cu firea omenească. De aceea Sfântul Evanghelist consemnează cuvintele Mântuitorului, că «Fiul Omului va fi dat spre moarte», ca să înţelegem de aici că Domnul Hristos va pătimi şi va suferi pentru noi. El nu a fost niciodată separat de dumnezeirea Sa pentru că Dumnezeu, odată ce S-a unit cu firea umană, nu o lasă la o parte, nu se desparte de ea, ci se înalţă împreună cu ea în sânul Preasfintei Treimi”. 
                „În viaţa noastră există un moment al judecăţii” 
       În continuare, Mitropolitul Olteniei a vorbit celor prezenţi despre exemplul şi faptele de sfinţenie desprinse din viaţa Sfintei Maria Egipteanca. În acest sens, IPS Irineu a subliniat că, prin pocăinţa ei, Sfânta Cuvioasă este un model vrednic de urmat pentru orice creştin care caută calea spre mântuire. „Dorind să sărute Crucea Mântuitorului Hristos, Sfânta Maria Egipteanca s-a întristat, a plâns cu amar, dându-şi seama că patima desfrânării nu este un ideal, nu este un scop în viaţă. În trupul şi sufletul ei se dădeau lupte teribile în a alege senzaţiile trupeşti sau bucuriile duhovniceşti. De data aceasta conştiinţa ei s-a clarificat şi voinţa s-a hotărât, mintea a decis şi iubirea a ales: «Vreau să rămân cu Dumnezeu pentru că ceea ce este pământesc nu-mi procură decât iadul, suferinţa şi durerea!». Aşadar a alege partea cea bună este esenţialul şi momentul decisiv, judecata cea din urmă. Trebuie să ştim că în viaţa noastră există un moment al judecăţii, atunci când singuri trebuie să decidem viitorul nostru, de a rămâne cu Dumnezeu sau cu lumea. Ei bine, lumina şi ajutorul Maicii Domnului au fost decisive pentru viaţa Sfintei Maria Egipteanca. Ea a dat semne de vindecare şi a primit primele medicamente ale nemuririi, acelea ale conştiinţei celei adevărate, sincere şi lucrătoare”, a conchis IPS Părinte Mitropolit.