Peste 150 de persoane, majoritatea studenţi, au participat aseară (luni, 2 aprilie a.c.) la conferinţa duhovnicească susţinută la Căminul preoţesc „Renaşterea” din Craiova de către Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor. Tema aleasă, „Învierea lui Hristos, bucuria noastră”, a umplut până la refuz sala de festivităţi.
“Am ales ca temă «Învierea lui Hristos, bucuria noastră». Poate părea puţin nepotrivit, dat fiind că suntem în Postul Mare, dar trebuie ţinut cont că postim în perspectiva Învierii şi viaţa noastră trebuie trăită în perspectiva bucuriei Învierii. Sfinţii Părinţi au vorbit mai mult despre «Înviere» decât despre «Moarte», mai mult de bucurie, decât de necazuri, întristări şi eşecuri”, a menţionat PS Sebastian. După ce a vorbit pe larg despre „bucuria Învierii”, Episcopul Slatinei a răspuns întrebărilor puse de către persoanele aflate în sală, atât referitoare la tema prezentată cât şi la alte subiecte de interes general. Printre subiectele abordate: iertarea, postul, păcatul avortului, mărturisirea păcatelor.
Conferinţele duhovniceşti sunt organizate de către de Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români (ASCOR) Craiova şi se desfăşoară în fiecare zi, începând cu ora 18.00, până vineri, 6 aprilie. Invitatul din această seară este teologul Claudiu Răducu, care va vorbi despre „Nevoile reale ale tinerilor”. Miercuri, 4 aprilie, va conferenţia părintele conf. univ. dr. Picu Ocoleanu, de la Facultatea de Teologi din Craiova, pe tema: „Familia creştină, calea spre desăvârşire”, urmând ca joi, 5 aprilie, să fie invitat lect. univ. dr. Ionel Ungureanu, care va vorbi auditoriului despre „Şederea bisericească în socialul contemporan”. Seria întâlnirilor duhovniceşti se va încheia prin prezenţa în mijlocul studenţilor creştin ortodocşi a Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care va susţine conferinţa cu tema: „Învierea Domnului, speranţa noastră într-o lume secularizată”.