06.04.2012 – PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, la ceas aniversar

Evenimente


Astăzi, 6 aprilie, este ziua de naştere a Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. La ceas aniversar, în Paraclisul Catedralei episcopale din Drobeta Turnu Severin, după săvârşirea Sfintei Liturghii a Darurilor Mai Înainte Sfinţite (începând cu ora 07.00), a fost oficiată o slujbă de Te Deum de către slujitorii Catedralei episcopale şi ai Centrului Eparhial. La eveniment au participat angajaţii Centrului Eparhial dar şi alţi slujitori şi credincioşi din Eparhie, care au dorit să-i fie alături Întâistătătorului Eparhiei Severinului şi Strehaiei la moment aniversar.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i dăruiască arhierie îndelungată, cu spor, în cârmuirea credincioşilor mehedinţeni încredinţaţi spre păstorire.
La mulţi ani, Prea Sfinţite Părinte Episcop Nicodim!
(Sursa: Episcopia Severinului şi Strehaiei)