45 de bătrâni, beneficiari ai Centrului de zi pentru persoane vârstnice „Mitropolitul Firmilian”, al Mitropoliei Olteniei, au primit astăzi pachete cu produse alimentare din partea Arhiepiscopiei Craiovei. Acţiunea caritabilă face parte din campania umanitară „Dar şi Bucurie” şi este derulată de către Sectorul Social.
„Acţiunea se desfăşoară cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu. Asistenţii sociali ai Eparhiei noastre au dăruit beneficiarilor Centrului pachete constând în principal din alimente de bază şi produse igienico-sanitare”, a precizat preotul Adrian Stănulică, consilier social în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei. Înainte de a le oferi aceste pachete, părintele Stănulică le-a vorbit bătrânilor despre semnificaţia sărbătorilor pascale şi le-a transmis mesajul de Sfintele Paşti, din partea lui IPS Irineu.