17.05.2012 – Elefterie Cornetti comemorat la Biserica din Cornetu, Dolj

Evenimente

 
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, din satul Cornetu, Parohia Mileşti, judeţul Dolj, va găzdui astăzi o activitate comemorativă închinată împlinirii a 100 de ani de la trecerea la Domnul a marelui filantrop şi om de cultură craiovean Elefterie Cornetti.
       Şcoala Populară de Artă „Cornetti” din Craiova, Primăria Şimnicu de Sus şi Şcoala Generală din Leşile organizează mai multe activităţi culturale menite să readucă în actualitate personalitatea lui Elefterie Cornetti şi moştenirea lăsată de familia sa posterităţii. Manifestările vor debuta printr-o slujbă de pomenire ce va fi oficiată la Biserica „Sfântul Dimitrie” din satul Cornetu, de un sobor de preoţi în frunte cu părintele paroh Marin Preda. După ceremonialul liturgic, vor fi rostite mai multe alocuţiuni despre viaţa şi activitatea lui Elefterie Cornetti. Familia distinsului filantrop Cornetti a rămas şi astăzi emblematică pentru comunitatea localităţii doljene Cornetu prin numeroasele contribuţii şi danii împlinite la nivel local. În acest cadru, Biserica „Sfântul Dimitrie” a beneficiat de sprijin consistent din partea familiei Cornetti, unele din donaţii (cum ar fi de pildă Sfintele Vase, inscripţionate cu numele donatorilor) păstrându-se şi astăzi.
(Sursa: editia de Oltenia a ziarului Lumina)