25.05.2012 – Seri duhovnicesti la Parohia Sfântul Nicolae – Brânduşa din Craiova

Evenimente


Biserica „Sfântul Nicolae – Brânduşa” din Craiova derulează în perioada 5 mai – 1 octombrie, proiectul catehetic „Calea credinţei”, iniţiat de părintele paroh Gabriel Sorescu. În cadrul acestui proiect, credincioşii sunt invitaţi să participe în fiecare sâmbătă, începând cu ora 18.30, la întâlniri duhovniceşti. Cu acest prilej, părintele Gabriel susţine prezentări pe diverse teme religioase, propuse de credincioşi, urmate de discuţii şi întrebări din partea celor prezenţi.


Este vorba de un program de catehizare, prin care încercăm să îi facem pe credincioşi să pătrundă tainele credinţei creştine într-un mod cât se poate de liber şi de deschis”, a precizat preotul Gabriel Sorescu. Părintele a adăugat că proiectul include şi metode non – formale de educaţie religioasă, precum prezentările temelor pe suporturi audio şi video. „Prezentările sunt însoţite de aplicarea unor metode şi tehnici de educaţie non – formală, educaţie alternativă. Căutăm să-i stimulăm pe credincioşi să îşi spună părarea asupra unor subiecte legate de credinţă, să dialogăm cât mai mult iar apoi noi, preoţii, să fixăm aceste cunoştinţe, prezentând opinia dogmatică a Bisericii Ortodoxe Române”, a completat părintele Sorescu. Temele abordate până acum: „Despre necesitatea cunoaşterii credinţei”, „Despre rugăciune”, „Argumente despre existenţa lui Dumnezeu”, ,„Despre pregătirea Sfintei Liturghii” şi „Despre credinţa adevărată”. „Îmi doresc ca aceste cateheze să fie tipărite şi difuzate comunităţii noastre pe internet, pentru că Biserica noastră are o agendă, denumită «Agenda creştinului», unde va fi inclusă, începând din această săptămână, o rubrică care va cuprinde cateheza ce a fost discutată. Un alt deziderat este ca temele pe care le vom aborda să aibă şi un suport fizic, să fie tipărite pe foaie astfel încât credincioşii, după întâlnirile duhovniceşti, să plece acasă cu hârtia pe care să se afle detaliată tema respectivă, ducându-le familiilor lor şi astfel cât mai mulţi enoriaşi să afle despre lucrurile frumoase care se întâmplă la biserica noastră”, a mai precizat părintele paroh.
(Gabriela Popescu – Biroul de presă al Arhiepiscopiei Craiovei)