08.06.2012 – Festivalul – concurs „Icoana – fereastră spre cer”, la Craiova

Evenimente


Câteva zeci de elevi din judeţele Gorj şi Dolj sunt aşteptaţi astăzi, începând cu ora 10.00, la Casa de cultură „Traian Demetrescu” din Craiova pentru a participa la Festivalul concurs „Icoana – fereastră spre cer”. Evenimentul este organizat de Fundaţia „Cuvântul care zideşte” a Mitropoliei Olteniei, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Şcoala nr. 39 „Nicolae Bălcescu” din Craiova. Concursul se află la a VI-a ediţie, tema din acest an fiind „Sfinţi tămăduitori”. Câştigătorii vor fi desemnaţi de un juriu de specialitate, format din reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Craiovei, Muzeului de Artă şi Liceului de Artă „Marin Sorescu”. „În alegerea lucrărilor câştigătoare se va ţine cont de o serie de criterii precum încadrarea în tema concursului, creativiate, originalitate şi tehnică”, a precizat Cristina Stamatoiu, director executiv al Fundaţiei „Cuvântul care zideşte”.
Festivalul concurs „Icoana-fereastră spre cer” urmăreşte promovarea desenului şi a picturii cu specific religios, a valenţelor educative ale religiei creştin ortodoxe, precum şi stimularea unor schimburi de experienţă între tinerii artişti cu preocupări în domeniul artei religioase.