În ziua praznicului „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, cinstit anul acesta în cea de a treia duminică după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei a fost prezent în mijlocul credincioşilor din parohia mehedinţeană Lunca Banului. Aici, IPS Părinte a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba de resfinţire a noii Bisericii pusă sub ocrotirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, răspunzând astfel invitaţiei chiriarhului locului, Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Alături de cei doi arhierei olteni a fost prezent şi Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei.
„Biserica este locul în care aducem laudă lui Dumnezeu”
În cuvântul de învăţătură, rostit la finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Irineu a vorbit credincioşilor prezenţi despre rolul şi importanţa Bisericii în iconomia mântuirii noastre. „În biserică venim şi ne botezăm, ne naştem din nou din apă şi din Duh. Aici ne spovedim, ne cununăm şi tot aici ne aduc rudele şi prietenii pe ultimul drum, ca să luăm dezlegare de păcate pentru intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu. Dintre toate clădirile care există într-o localitate, cea mai importantă este biserica. La ea privim ori de câte ori suntem în suferinţe şi dureri, întristări şi necazuri. În biserică este locul în care aducem laudă lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care le primim în viaţă, rugându-L totodată să ne primească şi să ne aşeze şi pe noi în Cereasca Sa Împărăţie”, a spus IPS Părinte Mitropolit.
Piatra de temelie a cinstitului lăcaş de închinare a fost pusă de către PS Părinte Episcop Nicodim în data de 31 iulie 2006. Lucrările de construcţie, pictura interioară, amenajarea cu mobilier sculptat, executarea finisărilor exterioare, acoperirea cu tablă de cupru, amenajarea curţii interioare, împrejmuirea cu gard de piatră şi cu racle metalice, s-au realizat între anii 2006 şi 2010, cu ajutorul enoriaşilor din satul Lunca Banului si a autorităţilor locale.