17.07.2012 – Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi-a susţinut teza de doctorat la Craiova

Relatari


Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Ieronim Creţu, Episcop vicar patriarhal ales, a susţinut luni, 16 iulie, începând cu ora 10.00, teza de doctorat cu tema: „Creştinismul în Ţara Sfântă de la cucerirea arabă la prima cruciadă (secolele VII – XI)”. Evenimentul a avut loc în sala de festivităţi a Centrului „Mitropolitul Firmilian” din Craiova. Din comisia prezidată de Înalt Preasfinţitul Părinte Acad. Dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei, au făcut parte mai multe cadre universitare, printre care, părintele prof. univ. dr. Viorel Ioniţă, director de studii în Consiliul Bisericilor Europene de la Geneva şi părintele prof.univ.dr. Constantin Pătuleanu, consilier patriarhal, conducătorul ştiinţific al lucrării de doctorat.
„În lucrarea susţinută am vizat perioada mai puţin cunoscută a istoriografiei noastre bisericeşti, respectiv a Bisericii din Ţara Sfântă în perioada de după cucerirea arabă. Nu existau prea multe scrieri în acest sens, drept care, m-am gândit să îmi răspund personal la întrebări despre această perioadă din istoria Ţării Sfinte şi, în acelaşi timp, să ofer lumii teologice şi istorice informaţii care aduc o importantă lumină asupra multor aspecte ale vieţii creştine din Locurile Sfinte”, a precizat arhim. Ieronim Creţu, reprezentantul şi superiorul Aşezămintelor Româneşti dn Ţara Sfântă.

IPS Părinte Mitropolit Irineu a adresat felicitări proaspătului doctor în teologie. „Ne bucurăm că părintele arhimandrit Ieronim a ales această temă şi a venit la şcoala noastră doctorală pentru susţinerea tezei. Îl felicităm şi îi dorim să realizeze în continuare lucruri frumoase pentru cinstirea Bisericii noastre Ortodoxe. Cu acest prilej, îi mulţumim Preafericitului Părinte Daniel pentru că a dat binecuvântare Preacuviosului Părinte Ieronim de a prezenta teza de doctorat în eparhia noastră”, a afirmat IPS Acad. Dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei şi Decan al Facultăţii de Teologie, Istorie şi Ştiinţe ale Educaţiei din Craiova.
Şcoala doctorală a Facultăţii de Teologie din Craiova funcţionează din anul 2010, teza de doctorat de astăzi fiind prima susţinută de la înfiinţarea şcolii.

(Gabriela Popescu)