Până la sfârşitul acestui an, la Biserica “Sfântul Nicolae – Amaradia” din Craiova va fi dat în funcţiune un Centru social pentru copiii aflaţi în dificultate. Proiectul a fost iniţiat în urmă cu doi ani de către Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei şi este finanţat din fonduri europene. Potrivit părintelui protopop Florin Bonea, de la Protoieria Craiova Sud, la acest centru social vor fi asistaţi, în fiecare an, 40 de copii cu diverse probleme, precum deficienţe de auz, de văz, locomotor, care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate sau care provin din familii nevoiaşe. Centrul social pentru copii va cuprinde două săli de clasă, sală de mese cu bucătărie, cabinet medical, sală de festivităţi, două dormitoare, magazii şi alte spaţii necesare unei astfel de instituţii.
„Proiectul prevede transformarea vechii case parohiale într-un centru care să aibă în grijă copiii aflaţi în dificultate. În această casă parohială a funcţionat, până în 1908, Şcoala „Traian” pentru că, în trecut, şcolile funcţionau pe lângă biserici. Este un vechi deziderat al nostru, al preoţilor şi al Consiliului parohial, de a reda acestei case parohiale vechea funcţiune pe care a avut-o în urmă cu mai bine de o sută de ani, acela de lăcaş de învăţământ în curtea bisericii”, a precizat părintele protopop Florin Bonea.
(Gabriela Popescu)