06.09.2012 – Inspectorii de Religie din Mitropolia Olteniei, la Consfătuirea naţională de la Sarmisegetuza

Evenimente

 
Inspectorii la disciplina Religie din Mitropolia Olteniei au participat în perioada 3- 5 septembrie la Consfătuirea naţională a inspectorilor şcolari de profil, care a avut loc la Sarmisegetuza, judeţul Hunedoara. Lucrările consfătuirii au fost precedate de săvârșirea unei slujbei de Te Deum în Biserica „Duminica Mironosițelor” din Sarmisegetuza, de către Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai Patriarhiei Râmâne, precum şi inspectorul şcolar general pentru Religie în Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
       După cum ne-a precizat părintele profesor Gheorghe Pârva, inspector de specialitate la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj,  în cadrul lucrărilor s-a procedat la o analiză a activităţilor desfăşurate în anul şcolar încheiat, au fost abordate probleme referitoare la metodica predării Religiei la clasa pregătitoare, structura anului şcolar, programe analitice, metodologii de organizare şi desfăşurare a olimpiadelor şi concursurilor şcolare şi alte aspecte care au vizează sistemul de învăţământ religios din România. Întrunirea de la Sarmisegetuza va fi urmată de consfătuiri judeţene cu profesorii de Religie, în cadrul cărora, aspectele discutate la consfătuirea naţională vor fi diseminate la nivelul fiecărei unităi de învăţământ.

(Gabriela Popescu)