Spitalul orăşenesc din Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, împlineşte sâmbătă, 20 octombrie, 120 de ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, în mijlocul angajaţilor instituţiei va fi prezent Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care va oficia o slujbă de binecuvântare a lucrărilor desfăşurate la Paraclisul „Sfântul Pantelimon”, din incinta spitalului.
Sfântul locaş a fost temeluit în urmă cu cinci ani, la iniţiativa medicului Constantin Târziu, directorul instituţiei. Slujba de sfinţire avut loc la un an de la punerea pietrei de temelie, întregul aport financiar aducându-l instituţia spitalicească. Ulterior, biserica a fost acoperită cu tablă de cupru. Din acest motiv, cu prilejul activităţilor aniversare, la propunerea preotului Iulian Mărgineanu, protoiereu al Protopopiatului Târgu Cărbuneşti, IPS Părinte Irineu va binecuvânta lucrările săvârşite, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa angajaţilor şi conducerii instituţiei.