Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a fost prezent ieri în mijlocul credincioşilor din Parohia Radoşi, comuna Crasna, Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj. Cu acest prilej, a fost oficiată Sfânta Liturghie şi slujba de resfinţire a Bisericii cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitate.
Situată în vecinătatea Mănăstirilor Crasna şi Icoana, la numai câţiva kilometri de Băile Săcelu, în direcţia Novaci-Rânca, parohia gorjeană Radoşi a îmbrăcat haină de sărbătoare în cea de a 23 -a Duminică de după Rusalii. Sute de credincioşi, din toate zonele judeţului, au trecut pragul Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” pentru a participa la slujba de resfinţire şi la Sfânta Liturghie, oficiate de IPS Părinte Irineu, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.
Praznicul radoşenilor a început de sâmbătă seara, 20 octombrie, prin oficierea Vecerniei cu Litie. A doua zi, soborul preoţilor slujitori, în frunte cu protoiereul Iulian Mărgineanu, l-au primit pe IPS Părinte Mitropolit la primele ore ale dimineţii. A fost oficiată mai întâi slujba de resfinţire a locaşului de închinare, urmată de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. La final, credincioşii au ascultat cuvântul de învăţătură, rostit de IPS Părinte la textul pericopei duminicale care relatează despre „vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor” (Luca 8, 26-39).
Cuvânt de întărire în lupta împotriva ispitelor
Alături de explicaţiile teologice, din cuvântul IPS Părinte Mitropolit nu au lipsit sfaturile practice, menite să întărească viaţa duhovnicească a credincioşilor şi să statornicească prezenţa lor în sânul Sfintei Biserici. „Viaţa celui care s-a îndepărtat de Dumnezeu este deschisă ispitelor satanei. Cel care nu păstrează permanent legătura cu Biserica, stăruind în fapte de ocară, se face sălaş diavolului şi riscă să ajungă asemenea demonizatului din Evanghelia de astăzi. În această situaţie, putregaiul păcatului se imprimă în sufletul omului, aşa cum intră igrasia în casă şi cu greu mai poate fi scoasă de acolo. Atunci când vezi beţivul schimonosit de aburii băuturii, sau pe cel care huleşte, sau desfrânatul care aleargă fără judecată după poftele lui, sau pe cel care fură cum stă cu ochii aţintiţi pe ce să pună mâna, oare nu ne vine în minte imaginea celui din evanghelie, care era robit de satana? Iată de ce trebuie să vină Domnul Hristos în satul nostru, în casa noastră şi în sufletele noastre. De aici El trebuie să alunge duhul necurat al păcatului, cuibărit în mulţi dintre confraţii noştri, care, în loc să vadă adevărul, grăiesc numai şi numai minciuna”, a spus IPS Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei.
Cei care au contribuit la înfrumuseţarea şi restaurarea sfântului locaş de închinare, au fost răsplătiţi de Centrul Eparhial cu gramate de mulţumire. La rândul său, preotul Gheorghe Bosoncea, parohul Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, a primit rangul de iconom-stavrofor pentru activitatea administrativă şi pastoral-misionară meritorie desfăşurată în mijlocul credincioşilor din Radoşi. Praznicul de la Radoşi a fost trăit intens şi de diaconul Marian Dumitrescu, de la Parohia „Sfinţii Arhangheli”, din Târgu Cărbuneşti, care a primit Taina Preoţiei.
Resfinţită după un secol de la târnosire
Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Parohia Radoşi, comuna Crasna, judeţul Gorj, a fost temeluită în anul 1902 de către vrednicul de pomenire episcop Atanasie Mironescu al Râmnicului Noului-Severin. Lucrările au culminat cu slujba de sfinţire, oficiată zece ani mai târziu, la 20 noiembrie 1912, sub protia aceluiaşi arhiereu. În 2010, Consiliul Parohial, în frunte cu preotul paroh, Gheorghe Bosoncea, au decis demararea lucrărilor de restaurare, întrucât biserica ajunsese într-un grad avansat de degradare. Demersul a fost finalizat prin sprijinul financiar al credincioşilor şi prin contribuţia Primăriei Crasna.
Diac. Ioniţă Apostolache