Zece preoţi din Arhiepiscopia Craiovei au primit hirotesia întru duhovnic sub omoforul Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu. Evenimentul a avut loc astăzi, 25 octombrie, în Paraclisul mitropolitan „Toţi Sfinţii” din incinta Centrului eparhial din Craiova. La final, IPS Părinte i-a îndemnat pe cei zece clerici să fie statornici în slujirea pe care Dumnezeu le-a încredinţat-o prin Taina Hirotoniei şi să povăţuiască părinteşte şi cu înţelepciune pe credincioşii care vin să săvârşească Taina Mărturisirii.
„Această mare cinste a iertării păcatelor ni s-a transmis nouă, celor ce am primit harul Preoţiei, direct de la Mântuitorul Hristos, prin succesiune apostolică neîntreruptă. De acum înainte veţi avea puterea ca, din scaunul Sfintei Spovedanii, să vindecaţi suflete şi să faceţi netede cărările oemenilor spre mântuire. Veţi avea înainte credincioşi de toate vârstele şi statutele sociale, veniţi de bună voie pentru a-şi mărtirisii păcatele. De aceea, trebuie să fiţi cu permanentă băgare de seamă, pentru că munca voastră este mai mai grea decât a unui doctor pământesc, care vindecă numai bolile trupeşti”, a spus IPS Părinte Mitropolit.
La final, proaspeţii duhovnici au primit din partea IPS Irineu câte un Liturghier şi o Sfântă Cruce.
Diac. Ioniţă Apostolache