02.11.2012 – Slujiri arhiereşti în Mitropolia Olteniei

Evenimente


 
Sâmbătă, 3 noiembrie, Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului şi Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, va oficia Sfânta Liturghie şi slujba de târnosire a Bisericii cu hramurile „Înălţarea Sfintei Cruci” şi „Sfântul Mucenic Ioan Rusul” de la Mănăstirea Mălaia,  judeţul Vâlcea.
        
       Duminică, 4 noiembrie, Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei va săvârşi Sfânta Liturghie şi slujba de târnosire a Bisericii „Naşterea Maicii Domnului” din Craiova.   
       Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului va participa la Sfânta Liturghie de la Catedrala arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea,  Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei va săvârşi Sfânta Liturghie şi slujba de resfinţire a Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Tâmna, judeţul Mehedinţi, iar Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului va săvârşi Sfânta Liturghie şi slujba de resfinţire a Bisericii „Cuvioasa Parascheva” din satul Igoiu, Parohia Alunu, judeţul Vâlcea
 (Gheorghe Cioiu)