Preoţii din Protoieria Craiova Nord s-au întrunit luni, 4 noiembrie, în cadrul celei de-a doua conferinţe pastoral-misionare de toamnă din Arhiepiscopia Craiovei. Activitatea, dedicată „Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor”, a fost precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii la altarul Bisericii „Sfinţii Împăraţi” – Obedeanu, din Craiova. Întâlnirea, prezidată de Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a fost găzduită de Centrul de restaurare, consevare patrimoniu şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova. În deschidere, preotul Marius Bârlădeanu, de la Biserica „Sfânta Tatiana” din Parohia Ciutura, judeţul Dolj, a prezentat referatul cu tema „Îngrijirea bolnavilor în raport cu Taina Sfântului Maslu”, urmat de discuţii pe marginea acestui subiect.
La final, IPS Părinte Mitropolit Irineu a vorbit despre strânsa legătură care există între bolile sufleteşti şi trupeşti, dar şi între păcat şi afecţiunile trupului. „Fiecare dintre noi este un om suferind, care, în diverse împrejurări ale vieţii, îşi uită de menirea sa. În această situaţie, departe de harul mântuitor, el rămâne bolnav şi suferind. Aici intervine lucrarea tămăduitoare a Bisericii, spitalul duhovnicesc, clinica unde sunt vindecate toate bolile. A vindeca pe cineva înseamnă a-L avea pe Dumnezeu în suflet, în propria existenţă.”, a precizat IPS Părinte. În acest context, Mitropolitul Olteniei a amintit despre criza morală ce macină societatea contemporană, menţionând că remediul vine doar prin rugăciune, dragoste faţă de semeni şi unitate. „Nu poţi să depăşeşti criza materială, nici pe cea economică, fără să depăşeşti mai întâi criza morală. Ne aflăm într-o stare avansată de boală spirituală, pe care trebuie neapărat s-o conştientizăm şi s-o vindecăm prin unitate. Numai prin unitate suntem puternici împotriva răului. Aceasta, cu atât mai mult cu cât noi, preoţii, suntem puşi ca luptători, ca soldaţi împotriva răului”, a conchis IPS Părinte Mitropolit Irineu.
(Gabriela Popescu)