10.11.2012 – Mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae va fi adusă la Biserica Postelnicu Fir din Craiova

Evenimente

 

Luni, 12 noiembrie, Biserica „Postelnicu Fir” din Craiova îşi sărbătoreşte hramul: Sfântul Ierarh Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei, a cărui  mână dreaptă este adăpostită în acest sfânt locaş. Slujbele religioase vor începe duminică, 11 noiembrie, la ora 16.00, cu slujba Privegherii săvârşită de un sobor de preoţi şi diaconi în frunte cu Preasfinţitul Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului. Cu acest prilej, va fi adusă de la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti o parte din moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, respectiv mâna dreaptă. După slujba religioasă, va avea loc o procesiune în jurul bisericii cu moaştele Sfântului Ierarh Nicolae şi ale Sfântului Ioan cel Milostiv.
       În ziua praznicului, Sfânta Liturghie arhierească va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei şi Preasfinţitul Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, în sobor de preoţi şi diaconi. „În ziua hramului va fi săvârşită sfinţirea apei mici, Acatistul Sfântului Ioan cel Milostiv, Ceasurile 1, 3, 6 şi 9, Sfânta Liturghie cu parastas pentru ctitori şi Taina Sfântului Maslu”, a precizat părintele Mihai Dincă, preot slujitor la Biserica „Postelnicu Fir” din Craiova. Moaştele Sfântului Ierarh Nicolae vor rămâne în Craiova până luni seara, când se vor întoarce la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti. (Gheorghe Cioiu, Gabriela Popescu)