Asociaţia Vasiliada a Mitropoliei Olteniei, a lansat ieri, 7 decembrie, proiectul „Voluntariat pentru coeziune socială”, care se va derula în cadrul „Programului de Cooperare Transfrontalieră 2007 – 2013, România – Bulgaria”. Evenimentul a avut loc în sala de conferinţe a Centrului social de zi pentru persoane vârstnice „Mitropolit Firmilian” din Craiova. Asociaţia Vasiliada are calitatea de lider de parteneriat, iar pentru acest proiect colaborează cu Centrul de voluntariat pentru tineret din Vidin, Bulgaria.
În cadrul conferinţei au fost comunicate scopul, obiectivele şi activităţile proiectului care urmăreşte să promoveze sfera voluntariatului transfrontalier în rândul tinerilor, a furnizorilor de servicii sociale şi a instituţiilor educaţionale. Proiectul îşi propune să creeze o reţea de voluntariat, în special în domeniul serviciilor sociale, care va funcţiona îndeosebi în zona de frontieră a României cu Bulgaria, în judeţele Dolj şi Mehedinţi, respectiv localităţile Vidin şi Montana – Bulgaria.
„Proiectul va debuta cu o cercetare sociologică, în cadrul căreia ne propunem să identificăm şi să cunoaştem mai bine dinamica voluntariatului social în aceste zone. În urma acestei cercetări vom elabora un ghid metodologic cu voluntarii, pe care îi vom instrui printr-un program de training. Ne propunem astfel să creem o reţea de aproximativ 60 de voluntari care să poată să îşi ofere serviciile în diferite instituţii care au nevoie de implicarea voluntarilor”, a declarat părintele Adrian Stănulică, preşedintele Asociaţiei Vasiliada. Părintele Stănulică a adăugat, de asemenea, că acesta este primul proiect realizat în parteneriat cu o organizaţie din Bulgaria. „Unul dintre aspectele care fac acest proiect interesant, viabil şi sustenabil este faptul că, pe lângă programul de training în care vor fi implicaţi voluntarii proiectului, le vom facilita acestora două schimburi de experienţă cu voluntari din Bulgaria, ceea ce va pune bazele unei reţele transfrontaliere de voluntariat. De asemenea, după sesiunea de training, voluntarii proiectului vor avea posibilitatea să meargă în diferite instituţii, care au nevoie de implicarea voluntarilor, astfel încât acest proiect vine şi în sprijinul instituţiilor care au nevoie de ei”, a subliniat părintele Adrian Stănulică.
Proiectul „Voluntariat pentru coeziune socială” se desfăşoară pe parcursul a 12 luni, noiembrie 2012 – noiembrie 2013, şi este finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
(Gabriela Popescu)