6 ianuarie 2013 – Botezul Domnului
Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Sfânta Liturghie şi slujba de sfinţire a Agheasmei mari la Catedrala mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova.
Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji, împreună cu Preasfinţitul Episcop vicar Emilian Lovişteanul, la Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va sluji la Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin, iar Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, va sluji la Mânăstirea Clocociov, judeţul Olt.
7 ianuarie 2013 – Soborul Sfântului Ioan Botezătorul
Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul” din cartierul Brestei, Craiova.
Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va sluji la hramul Bisericii Grecescu din Drobeta Turnu Severin, Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor va sluji la biserica din Parohia Brebeni I, judeţul Olt, iar Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, va sluji la Biserica „Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul” din Râmnicu Vâlcea.
(Gheorghe Cioiu)