La finele anului trecut, Uniunea Scriitorilor din România, filiala Craiova, şi-a premiat cei mai buni oameni de litere şi poezie, pe anul 2011. Între ei s-a numărat şi preotul Mihalache Tudorică, slujitor la Biserica „Sfântul Nicolae – Ungureni” din Craiova.
Măiestria condeiului şi ascuţimea viersului au fost răsplătite la cumpăna dintre ani de cea mai prestigioasă instituţie de literatură din ţară, Uniunea Scriitorilor. Pentru prima dată, unul din premiile acordate a purtat numele marelui nostru mitropolit cărturar, trecut la cele veşnice, Nestor Vornicescu. Între laureaţi s-a numărat şi preotul craiovean Mihalache Tudorică, un vrednic slujitor şi mânuitor iscusit al condeiului. Mai mult, părintele Mihalache a fost un apropiat colaborator al vrednicului de pomenire arhiereu craiovean.
Cele două slujiri ale preotului Mihalache Tudorică
Preotul Mihalache Tudorică împleteşte cu succes slujirea sacerdotală cu literatura şi poezia. Recunoscut în rândurile celor mai de seamă scriitori craioveni, slujitorul de la Ungureni a ştiut foarte bine să culeagă din misiunea care i-a fost încredinţată, prin punerea mâinilor arhiereului, cele mai frumoase roade pe care le-a îmbrăcat mai apoi în versul izvorât din măiestria condeiului său.
S-a născut în localitatea doljeană Bâlta, foarte aproape de oraşul Filiaşi, într-o familie de oameni simpli, cu frică de Dumnezeu. Aici a învăţat să iubească Biserica şi toate frumuseţile ei. Imaginea acelor locuri a rămas astăzi desprinsă dintr-o altă temporalitate. „Eu vin dintr-un alt mileniu şi dintr-un alt secol. De aceea, lăsându-mă măcinat de moara vremii, mă simt câteodată foarte bătrân, aproape contemporan cu piramidele. Primul drum pe care mi-l amintesc că l-am făcut cu mama, ţinându-mă de fusta ei, a fost drumul la biserică, unde era un preot bătrân, Iunian Popescu, slăbuţ, subţire ca un fir de pai, dar excepţional de bogat pe dinăuntru, un preot de o frumuseţe interioară şi de o bunătate pe care de puţine ori am întâlnit-o”, măsturisea părintele Tudorică într-un reportaj publicat în urmă cu câţiva ani în paginile Ziarului Lumina (Ediţia naţională, 12 iulie, 2009, p. 16). După absolvirea cursurilor primare din localitatea natală, preotul Tudorică a bătut la poarta Seminarului Teologic din Craiova. În 1970 fost admis la cursurile Institutului de Teologie din Bucureşti. În 1971 a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Mihăiţa, judeţul Dolj.
Cenzurat în epoca comunistă
Pasiunea pentru scris a nutrit-o din tinereţe. Cu toate acestea, opera sa a fost găsită neconformă cu principiile socialismului, fiind cenzurată până în anul 1986, atunci când, în sfârşit, i-a apărut prima carte. „Prima dată am început să scriu poezii în timpul studiilor. La început e greu, până te formezi. În primul rând, trebuie să înmagazinezi foarte mult, dar mai întâi trebuie să te naşti cu bobul acela de lumină din mamă, cu acest dar de a mângâia cuvintele şi de a le suda. Poeţii ar trebui să fie socotiţi, de cele mai multe ori, sacerdoţi. Aceasta s-ar datora faptului că poezia a apărut în templu: Psalmii, Cântarea Cântărilor, şi câtă vreme poezia s-a menţinut în Templu, în Biserică, a avut şi darul mântuirii. Când a ieşit din Biserică n-a mai mântuit. La mine, poezia a făcut casă bună cu preoţia, dar dacă n-aş fi fost în Biserică, dacă n-aş fi fost preot, n-aş fi fost nimic în viaţa mea”, menţiona în paginile aceleiaşi publicaţii.
Patru distincţii din partea Uniunii Scriitorilor
Astăzi, preotul Mihalache Tudorică se poate mândri cu o operă de peste 20 de volume de poezie şi proză. Este membru activ al Uniunii Scriitorilor, primind în numeroase rânduri premii şi distincţii pentru activitatea desfăşurată. Pe lângă distincţia „Nestor Vornicescu”, primită la finele anului trecut, i-a mai fost decernat de trei ori, din partea aceleiaşi instituţii, marele premiu pentru literatură şi premiu pentru întreaga operă: în 1995 – pentru volumul „Melancolia Îngerului” , în 2002 – pentru volumul de versuri „Ultimul Orb” şi în 210 – Premiul „Omnia”, la împlinirea vârstei de 60 de ani.
„Părintele Mihalache Tudorică a adus în poezia contemporană drama crucificării prin cuvânt, logosul său încărcat de patima căutării lui Dumnezeu provocând adevărate drame celui care rosteşte cu buzele însângerate „Quo vadis, Domine?” – scriitorul Mihai Duţescu
