11.01.2013 – Sfânta Muceniţă Tatiana, sarbatorită la Catedrala mitropolitană din Craiova

Evenimente

      

 
 În fiecare an, la 12 ianuarie, Sfânta Muceniţă Tatiana diaconiţa este sărbătorită în mod deosebit la Craiova, în Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, care-i adăposteşte o parte din sfintele moaşte. Momentele liturgice dedicate Sfintei Muceniţe vor începe din această seară, când, sfintele sale moaşte vor  fi purtate în procesiune în jurul Catedralei mitropolitane. Procesiunea va fi precedată de slujba Vecerniei unită cu Litia (ora 17.00) şi slujba Utreniei.

 
       Sâmbătă, 12 ianuarie, în zi de praznic, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie vor fi date de Grupul psaltic “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, dirijat de prof. Victor Şapcă, şi de Corala mixtă a catedralei, dirijată de prof. Bogdan Botezatu.
       Moaştele Sfintei Tatiana au fost aduse în ţara noastră de către boierii Craioveşti de la Constantinopol, după anul 1453. Ele au fost depuse iniţial la Mănăstirea Bistriţa, din judeţul Vâlcea. De aici au fost mutate de către Sfântul voievod Neagoe Basarab la Biserica Domnească din Curtea de Argeş. După reorganizarea Mitropoliei Olteniei, la începutul anilor 1950, capul Sfintei a fost adus la Catedrala mitropolitană din Craiova, unde se găseşte şi astăzi spre cinstire şi închinare, alături de moaştele Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah şi ale Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului.  
(Gheorghe Cioiu)