A apărut, în condiţii grafice de excepţie, ultimul număr al Revistei „Glasul Femeii Ortodoxe”. Revista, ajunsă deja la numărul 11, apare semestrial şi este editată de Fundaţia „Societatea Ortodoxă a Femeilor din Craiova”, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, sub coordonarea Adrianei Bursuc, preşedinta fundaţiei.
În cele 72 de pagini, revista oferă cititorului interviuri, reportaje, poezii, documentare, meditaţii, mărturii, acoperind o sferă largă de subiecte din domenii diverse: teologie, cultură, istorie, literatură etc. Primele pagini ale publicaţiei prezintă Pastorala la Naşterea Domnului Iisus Hristos a Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Părintele prof. Ioan Ioanicescu este prezent în paginile revistei cu un articol despre „Viaţa, ca dar al lui Dumnezeu şi ca bun comun al întregii omeniri”. Părintele diacon Ioniţă Apostolache ne introduce în atmosfera de sărbătoare prilejuită de împlinirea a două decenii de activitate a Facultăţii de Teologie din Craiova şi de inaugurarea Centrului de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare, iar părintele prof. Ioan Drăguşin, de la Parohia Toţi Sfinţii din Craiova, ne supune atenţiei trei repere evanghelice specifice vieţii creştine: dreptatea, iubirea şi milostenia.
Dintre celelalte materialele publicate în acest număr amintim: „Despre familia creştină”, un interviu realizat cu primarul Craiovei Lia Olguţa Vasilescu, semnat de Carmen Oprescu, „Poesis”, poezii semnate pe părintele Mihalache Tudorică, distins la finalul anului trecut cu premiul „Nestor Vornicescu” de către Uniunea Scriitorilor din România, filiala Craiova, „Biserici craiovene – Sfântul Calinic”, de Gabriela Popescu, „Feminismul în Oltenia”, semnat de Victoria Păsculescu şi „Etica asistentului social”, semnat de Erica Eugenia Keller.
Gheorghe Cioiu