Ieri, 14 februarie 2013, părintele Ion Duvlea Mitran, parohul Parohiei Preajba din municipiul Târgu Jiu, a fost condus pe ultimul drum pământesc de către cei care l-au iubit şi apreciat. Slujba de prohodire a fost săvârşită în biserica parohială de către Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi din Protoieria Târgu Jiu Nord.
La vârsta de numai 57 de ani, răpus de o boală nemiloasă, părintele Mitran a plecat mai devreme decât îşi doreau apropiaţii şi păstoriţii săi, spre Împărăţia cea veşnică. Născut în satul Pisteştii din Deal, comuna Budieni, judeţul Gorj, a urmat cursurile Seminarului Teologic din Craiova, fiind hirotonit apoi pe seama Parohiei Hodoreasca, unde a slujit timp de 10 ani (1975 – 1985). S-a transferat apoi în satul natal în Parohia Budieni unde a pastorit 13 ani (1985-1998), iar in ultimii 15 ani (1998-2013) s-a ingrijit de credinciosii din cartierul municipiului Târgu-Jiu – Parohia Preajba. Tată a trei copii şi bunic pentru 5 nepoţi, s-a dovedit întotdeauna un model în viaţa de familie, iar în mijlocul credincioşilor săi a fost cu adevărat păstor şi învăţător, fiind iubit şi respectat de toţi enoriaşii.
Dumnezeu să-l odihnească în ceata Drepţilor pe părintele Ion Duvlea Mitran!
(Gheorghe Cioiu)