Timp de trei zile, 25, 26 şi 27 februarie, Cetatea Băniei a devenit capitala culturii naţionale. Scriitori, academicieni, actori, reprezentanţi ai autorităţilor locale, prieteni şi apropiati ai poetului şi dramaturgului născut în Bulzeştii Doljului la sfârşit de februarie 1936, au venit să-l omagieze în cadrul celei de-a XIII-a ediţii a “Zilelor Marin Sorescu”.
Programul manifestărilor omagiale a debutat ieri printr-o şedinţă solemnă care a avut loc în Sala Mare a Consiliului Local al Primăriei Municipiului Craiova. Printre invitaţii de onoare s-a numărat şi Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, alături de personalităţi ale vietii academice şi culturale, precum: acad. Eugen Simion, acad. Mihai Cimpoi şi Nicolae Dabija (veniţi de la Chişinău), acad, Nicolae Breban, acad. Vasile Tărâţeanu (Chişinău), actorii Tudor Gheorghe, Ilie Gheorghe, Emil Boroghină şi alţii. Şedinţa solemnă a fost moderată de acad. Eugen Simion, cel care, în cuvântul de deschidere a tras un semnal de alarmă cu privire la subaprecierea şi chiar înlăturarea valorilor, precum şi la nevoia de reconstituire a discursului identitar românesc, opera lui Marin Sorescu constituind un bun argument ce pledează pentru întoarcerea la adevăratele valori ale neamului românesc.
În intervenţia avută de la masa prezidiului, IPS Părinte Mitropolit Irineu a subliniat modelul reprezentat pentru noi de personalitatea scriitorului Marin Sorescu. “Este o deosebită bucurie să observăm că de la an la an, festivităţile de comemorare a marelui scriitor Marin Sorescu cresc în amploare, devenind deja o tradiţie în arealul cultural oltean şi chiar naţional. Este de asemenea un privilegiu pentru noi să-l avem pe Marin Sorescu ca model de personalitate spirituală, culturală, istorică şi umană, un model care ne uneşte şi ne face să regăsim demnitatea de români în general şi de olteni în special. Sărbătorindu-l astăzi pe Marin Sorescu, noi ne hrănim din spiritualitatea lui, trăim în prezent şi nădăjduim în viitor. Îl comemorăm şi îl pomenim în acelaşi timp pe cel care este viu prin opera şi prin sufletul său. Dumnezeu să-l odihnească iar pe noi să ne întărească în dragostea faţă de el, pentru a-i conserva aşa cum se cuvine opera şi întreaga sa lucrare săvârşită pe acest pământ”, a încheiat IPS Irineu.
Tot în cadrul întrunirii solemne de ieri au fost decernate şi două premii “Marin Sorescu”. Acestea au fost înmânate maestrului Tudor Gheorghe, pentru “contribuţia excepţională în interpretarea creaţiei lui Marin Sorescu” şi academicianului Nicolae Breban, pentru valoarea operei şi prietenia sa cu Marin Sorescu.
Programul primei zile a continuat cu o masa rotunda pe tema ‘Modelul sorescian’ găzduită de Colegiul Ştefan Velovan din Craiova, la care au luat parte câţiva dintre invitaţii de onoare ai evenimentului, cadre didactice şi elevii unităţii şcolare. Ziua s-a încheiat cu un moment de excepţie, concertul extraordinar susţinut în premieră naţională pe scena Teatrului Naţional din Craiova de maestrul Tudor Gheorghe sub genericul “Ce-am avut şi ce-am pierdut”, inspirat din operele lui Marin Sorescu.
Printre celelalte manifestari organizate astăzi amintim medalionul literar „Marin Sorescu”, recitări din creaţia soresciană si o deplasare la Casa memorială a poetului din comuna Bulzeşti. Zilele “Marin Sorescu” se vor încheia miercuri, 27 februarie, la Liceul de artă din Craiova ce poartă numele sărbătoritului, cu un spectacol muzical vocal-instrumental realizat de elevii liceului.
(Gheorghe Cioiu)