Bătrânii de la Căminul din cartierul craiovean Craioviţa Nouă au primit mângâierea Tainei Sfântului Maslu vineri, 1 martie. Slujba a fost oficiată de preoţii de la Parohia „Sfântul Nicodim”, pr. Ion Roman şi pr. Ştefăniţă Fleşcan.
„Pentru noi este o bucurie să fim alături de aceşti fraţi ai noştri. Suferinţa lor de cele mai multe ori se alimentează din singurătate, de aceea încercăm să fim alături de ei şi să înălţăm rugăciuni la Bunul Dumnezeu pentru vindecarea lor trupească şi sufletească. Suntem siguri că ajutorul lui Dumnezeu va lucra nemijlocit şi le va aduce multă mângâiere. Considerăm că prezenţa noastră aici le este de un real folos, iar rugăciunile aduse pentru dânşii îi pot ajuta şi întări cu adevărat”, a spus părintele Ştefăniţă Fleşcan.
Programul de rugăciune pentru bolnavii sau bătrânii internaţi în spitalele şi azilele din cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei reprezintă o preocupare permanentă a preoţilor care slujiesc în aceste instituţii. Acolo unde nu există paraclise, slujbele religioase sunt săvârşite de preoţii de enorie, cum e cazul celor doi slujitori de la Biserica „Sfântul Nicodim” din Craiova.
Diac. Ioniţă Apostolache